Exerciţiu multinaţional ROUSOFEX 15

BUCURESTI - 18 iunie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Media / Publicitate, Institutii Publice

În perioada 16-26 iunie, în garnizoanele Bacău, Brăila, Buzău şi Constanţa, poligoanele de la Babadag şi Capu Midia, aerodromurile din Bacău, Boboc, Ianca şi Mihail Kogălniceanu, se va desfăşura exerciţiul multinaţional ROUSOFEX 15.

Exerciţiu multinaţional ROUSOFEX 15

Jurnaliştii care doresc să asiste la activităţi sunt rugaţi să transmită până vineri, 19 iunie, ora 12.00, la adresa de e-mail rousofex15@yahoo.com, următoarele informaţii: nume, prenume, codul numeric personal, instituţia media pe care o reprezintă, numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care se deplasează, numărul de înmatriculare al carului de transmisie, precum şi opţiunea pentru participare în locaţiile menţionate.           

Jurnaliştii vor fi aşteptaţi marţi,  23 iunie, astfel:

            - Poligonul Capu Midia: acţiuni tactice şi trageri de luptă, Ziua Distinşilor Vizitatori – transport de la Comandamentul Flotei Constanţa, ora 7.00;

            - Portul militar Brăila: acţiuni pentru rezolvarea unei situaţii tactice specifice – ora 8.45;

            - Aerodomul Bobocu: îmbarcare, transport şi paraşutare - exclusiv operatori TV la bordul aeronavei – ora 8.00;

            - Aerodromul Ianca: acţiuni paraşutare şi luptă – ora 9.00;

           - Portul turistic ,,Tomis”: îmbarcare la bordul unei ambarcaţiuni RHIB pentru transferul la bordul fregatei ,,Regina Maria”, în vederea deplasării la platforma petrolieră GLORIA, unde se va desfăşura un exerciţiu tactic – ora 5.00.

Persoană de contact: comandorul Mugurel Pascu, şeful Centrului de informare publică, telefon 0752.015.826.

 

  Biroul de Presă al M.Ap.N.

  Tel./Fax 021/319.60.22

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/exercitiu-multinational-rousofex-15