Întâlnire a ministrului apărării naționale cu viceministrul turc al apărării

BUCURESTI - 5 aprilie 2016

Comunicat tip General in Politic

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit marţi, 5 aprilie, la sediul M.Ap.N., pe viceministrul turc al apărării, Şuay Alpay.

  Întâlnire a ministrului apărării naționale cu viceministrul turc al apărării

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe colaborarea în context aliat şi bilateral, cu accent pe cooperarea în domeniul industriei de apărare. În context, ministrul Motoc a evidenţiat că semnarea Acordului între Guvernul Republicii Turcia şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul industriei de apărare, în luna mai a anului 2015, este un pas important în relansarea cooperării pe această dimensiune.

De asemenea, a fost exprimat interesul pentru continuarea organizării „Întâlnirilor româno-turce pentru cooperare în domeniul industriei de apărare”, în comun cu responsabilii din Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiei cu Mediul de Afaceri.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/intalnire-a-ministrului-apararii-nationale-cu-viceministrul-turc-al-apararii