Întâlnire bilaterală a miniştrilor apărării din Republica Polonă şi România

BUCURESTI - 21 martie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi omologul său polonez, Tomasz Siemoniak, s-au întâlnit vineri, 21 martie, la sediul M.Ap.N. Pe agenda discuţiilor, s-au aflat teme precum cooperarea bilaterală în domeniul apărării, pregătirea Summit-ului NATO din toamna acestui an de la Londra dar şi potenţiale programe de cooperare între categoriile de forţe militare.

Foto: Valentin Ciobîrcă

Foto: Valentin Ciobîrcă

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi omologul său polonez, Tomasz Siemoniak, s-au întâlnit vineri, 21 martie, la sediul M.Ap.N.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat teme precum cooperarea bilaterală în domeniul apărării, pregătirea Summit-ului NATO din toamna acestui an de la Londra dar şi potenţiale programe de cooperare între categoriile de forţe militare.

În acest context, ministrul român a afirmat faptul că relaţia de parteneriat militar între cele două ţări este una îndelungată şi are la bază principii comune.

Ministrul Duşa a mai subliniat faptul că a fost luată în discuţie şi pregătirea Summit-ului NATO din toamnă, de la Londra, unde statele Alianţei trebuie să aibă o anumită poziţie faţă de capabilităţile militare viitoare.

Alte subiecte dezbătute au fost acordul de colaborare între România şi Polonia, în special în domeniul forţelor aeriene ale celor două armate, stadiul implementării scutului anti-rachetă şi securitatea maritimă în zona extinsă a Mării Negre.

În finalul întrevederii, miniştrii român şi polonez ai apărării au salutat semnarea, la Bruxelles, a părţii politice a Acordului de asociere a Uniunii Europene cu Ucraina.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/intalnire-bilaterala-a-ministrilor-apararii-din-republica-polona-si-romania