Întrevederea ministrului român al apărării naționale cu omologul italian, Roberta Pinotti

BUCURESTI - 15 iunie 2016

Comunicat tip General in Politic

În marja Reuniunii miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO, ministrul Mihnea Motoc a avut marți, 14 iunie, o întrevedere bilaterală cu omologul italian, Roberta Pinotti.
În cadrul întîlnirii au fost discutate stadiul relaţiilor dintre România și Italia în domeniul apărării și temele centrale și deciziile ce vor fi adoptate la Summit-ul de la Varşovia.

Întrevederea ministrului român al apărării naționale cu omologul italian, Roberta Pinotti

Cei doi oficiali au susţinut necesitatea consolidării posturii de descurajare și apărare a Alianței, pentru a face față provocărilor din actualul mediu de securitate, inclusiv cele care își au originea în flancul sudic. În context, ministrul Motoc a prezentat inițiativele concrete de materializare a prezenței avansate adaptate a NATO în regiunea Mării Negre și pe teritoriul național și a solicitat sprijinul Italiei, la nivel Aliat, în direcția includerii acestora în pachetul de decizii pentru Summit.

Referitor la cooperarea bilaterală, cei doi miniștri au convenit asupra necesității intensificării acesteia pe baza potențialului existent la nivelul forțelor armate ale celor două state și a cadrului oferit de Parteneriatul Strategic Consolidat Româno-Italian.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/intrevederea-ministrului-roman-al-apararii-nationale-cu-omologul-italian-roberta-pinotti