M.Ap.N. la BSDA 2016

BUCURESTI - 16 mai 2016

Comunicat tip General in Politic


Ministerul Apărării Naționale va participa, cu militari și tehnică, la cea de-a 6-a ediţie a „Expoziţiei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private - BSDA 2016”, a cărei deschidere va avea loc miercuri, de la ora 9.00, la Complexul expoziţional ROMAERO S.A.
La această ediţie, care se desfășoară în perioada 18 - 20 mai, aeronave ale Forțelor Aeriene Române - MiG-21 Lancer, C-27 J Spartan, IAR-99 Șoim și IAR-330 Puma SOCAT - vor executa zboruri demonstrative, iar militari ai Direcției Generale de Informații a Apărării vor executa, în prima zi a expoziției, un exercițiu de combatere a terorismului.

M.Ap.N. la BSDA 2016

În cadrul standurilor special amenajate, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică  şi Tehnologii Militare şi Academia Tehnică Militară, structuri aflate în subordinea şi coordonarea Departamentului pentru armamente, vor prezenta demonstratoare tehnologice, prototipuri şi ultimele soluţii şi rezultate obţinute de cercetarea ştiinţifică militară. Reprezentanţi ai Forţelor Terestre, Navale şi Aeriene, ai Universităţii Naţionale pentru Apărare „Carol I” şi ai Direcţiei Management Resurse Umane vor prezenta principalele realizări şi oferta educaţională.

           În expoziția statică vor fi expuse avioane din dotarea Forțelor Aeriene, alături de tehnică a Forțelor Terestre și Navale.

            Jurnaliștii care doresc să participe la ceremonia de deschidere sunt rugați să se acrediteze la adresa de e-mailbsda@tntexpo.com și vor fi așteptați miercuri, 18 mai, de la ora 8.00, la Complexul expozițional ROMAERO S.A. (Bulevardul Ficusului nr.40, sector 1, București). Persoană de contact pentru informații suplimentare: locotenent-colonel Cezar Stroe, tel. 0724.814.617 sau 0720.448.105.

 

x x x

           

BSDA 2016 reprezintă un bun prilej pentru specialiști de a lua parte la conferințe legate de provocările din industria de apărare și securitate, de a fi la curent cu ultimele tehnologii dezvoltate de România pentru exportul de armament și cu planurile de achiziții ale Ministerului Apărării Naționale, de a afla cum se dezvoltă industria aerospațială sau care este impactul amenințărilor cibernetice în regiunea Mării Negre.

           La această ediție vor fi prezenți peste 250 de expozanți din 25 de țări din America, Europa și Asia și nouă delegații militare din Bulgaria, Croația, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franța, Georgia, Republica Moldova, Thailanda și Turcia.

            Pe parcursul expoziției, Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, va simula exerciții demonstrative speciale, iar pe 20 mai, Serviciul Român de Informații va organiza a doua conferință de Cybersecuritate Regională.

            Un eveniment special va fi prezentarea, în premieră mondială, a Roboscan AERIA, o tehnologie unică în lume, dezvoltată de MB Telecom, pentru a radiografia în câteva minute fuzelajul și aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiecte de contrabandă sau amenințare aflate la bord sau ascunse în cavitățile tehnice ale avionului. De asemenea, în premieră la BSDA, Bell Helicopter va prezenta un demonstrator al elicopterului de atac AH-1Z „Viper”.

            Informații suplimentare referitoare la expoziție pot fi găsite pe site-ul www.bsda.ro.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/m-ap-n-la-bsda-2016