Mesajul ministrului apărării naţionale cu ocazia Zilei Rezervistului Militar

BUCURESTI - 30 mai 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica

Sunt onorat să mă pot adresa, cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, tuturor celor care au îmbrăcat, cu onoare şi demnitate, uniforma Armatei României, care şi-au ales nu doar una dintre cele mai nobile profesii, dar şi-au asumat cu determinare un destin aparte, acela al slujirii Ţării.

Mesajul  ministrului apărării naţionale cu ocazia Zilei Rezervistului Militar

Întotdeauna, armata în rezervă a fost preţuită şi apreciată nu doar de către militarii activi, ci de către întreaga societate. Rezerviştii armatei noastre sunt depozitarii unor valori profesionale şi ai unor experienţe de viaţă de o inestimabilă valoare, sunt izvor de inspiraţie şi modele de urmat pentru cei care, în activitate fiind, le duc  mai departe visurile şi idealurile.

Anul acesta ne găseşte cu speranţă, după o perioadă grea şi nemeritată pentru rezerviştii armatei noastre. Guvernul României a îndreptat nedreptatea făcută în anii trecuţi, prin revenirea la cuantumul pensiilor din anul 2010. A fost un act reparatoriu, absolut necesar şi din care sperăm că au fost învăţate lecţiile necesare. Fără a ne ancora în trecut, consider că ne putem uni eforturile pentru a reda demnitatea militarilor.

De aceea, puteţi fi încredinţaţi, dragi rezervişti, că vă voi fi alături şi voi fi un  partener onest.

Vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi permanent alături de noi, şi pentru sprijinul pe care l-am avut din partea asociaţiilor Dumneavoastră, de fiecare dată când a fost nevoie de dialog. Expertiza valoroasă pe care o aveţi ne ajută zi de zi în fundamentarea celor mai bune decizii pentru a dezvolta sistemul naţional de apărare şi a oferi o perspectivă cât mai bună a sistemului social în beneficiul militarilor. Apreciez eforturile susţinute ale asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere care au acţionat cu consecvenţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale pensionarilor militari.

Cu ocazia aniversării de astăzi, vă adresez cele mai calde urări de sănătate Dumneavoastră şi celor dragi.

La mulţi ani!

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/mesajul-ministrului-apararii-nationale-cu-ocazia-zilei-rezervistului-militar