Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a avut astăzi o discuţie telefonică cu omologul său american, Charles Timothy Hagel

BUCURESTI - 7 aprilie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic

Cu această ocazie, oficialul american a prezentat ministrului român condoleanţe, în numele preşedintelui Barack Obama, pentru decesul sublocotenentului (pm) Claudiu Ştefan Vulpoiu, militarul român care şi-a pierdut viaţa săptămâna trecută în teatrul de operaţii din Afganistan.

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a avut astăzi o discuţie telefonică cu omologul său american, Charles Timothy Hagel

Secretarul apărării a reafirmat sprijinul Statelor Unite în promovarea Parteneriatului Strategic cu România şi şi-a exprimat satisfacţia, în numele Guvernului American, că România a dovedit că rămâne un partener de încredere al Alianţei la graniţa estică a spaţiului euroatlantic.

În contextul noilor evoluţii geostrategice, cei doi au discutat despre redefinirea obiectivelor Alianţei Nord Atlantice, înaintea Summit-ului din Ţara Galilor.

În cadrul discuţiilor cu omologul american, ministrul Duşa a abordat tema securităţii în zona Mării Negre, subliniind importanţa continuării colaborării între forţele navale ale celor două state, prin exerciţii comune şi proiecte concrete de cooperare.

O altă temă importantă pe agenda discuţiei a fost legată de necesitatea repoziţionării forţelor şi capabilităţilor NATO în ţările de graniţă ale Alianţei, în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană, securitatea maritimă, supravegherea şi asigurarea securităţii spaţiului aerian comun.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.