Vizită de lucru a DSACEUR în România

BUCURESTI - 25 iulie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica

Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Valeriu Nicuţ, s-a întâlnit joi, 24 iulie, cu adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa (DSACEUR), general Sir Adrian Bradshaw, aflat în vizită de lucru în România la invitaţia şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.

Vizită de lucru a DSACEUR în România

Cei doi oficiali au trecut în revistă aspecte referitoare la agenda apropiatului Summit NATO din septembrie, din Ţara Galilor şi au analizat evoluţiile situaţiei din Afganistan, cu accent pe modul de acţiune pentru perioada post 2014, în cadrul Operaţiei NATO Resolute Support.

În cadrul întâlnirii cu şeful Statului Major General, a fost evidenţiată colaborarea excelentă dintre Armata României şi Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (Supreme Headquarters Allied Powers Europe - SHAPE) precum şi contribuţia militarilor români la misiunile NATO din Afganistan şi Kosovo.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/vizita-de-lucru-a-dsaceur-in-romania