Comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţfice

BUCURESTI - 28 martie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Educatie / Cultura, Cursuri, Institutii Publice

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţfice, Adrian Curaj, participă marţi, 29 martie, începând cu ora 10:00, la dezbaterea regională „Profilul absolventului”, organizată de Administraţia Prezidenţială în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,la Universitatea din Craiova. La eveniment vor participa Ligia Deca, Consilier de Stat, Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, Monica Anisie, Secretar de Stat pentru învăţământ preuniversitar, reprezentanți ai Ministerului Educaţiei şi ai Ministerului Muncii. Vor fi prezenţi, de asemenea, elevi, studenţi, părinţi şi cadre didactice, experţi în educatie, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai mediului privat din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest (Oltenia), dar şi de la nivel naţional.

Comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţfice

Discuţiile se vor axa pe 5 teme majore: profilul absolventului de educaţie timpurie, profilul absolventului de învăţământ general, profilul absolventului la tranziţia către învăţământul superior, profilul absolventului la tranziţia către piaţa muncii, respectiv profilul absolventului de învăţământ terţiar non-universitar.Evenimentul face parte din seria de dezbateri regionale iniţiate de Administraţia Prezidenţială în cadrul proiectului naţional „România Educată”. În acest context, în perioada 2016-2018, Administraţia Prezidenţială derulează o amplă dezbatere publică  privind educaţia şi cercetarea din România, ce îşi doreşte să antreneze întreaga societate în construirea unei viziuni pe termen lung privind sistemul naţional de educaţie şi cercetare.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-educatiei-si-cercetarii-stiintifice/comunicat-de-presa-al-ministerului-educatiei-nationale-si-cercetarii-stiintfice