Ministrul Adrian Curaj participă la vizita oficială efectuată de preşedintele Klaus Iohannis în Israel

BUCURESTI - 7 martie 2016

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Stiinta / Cercetare, Cursuri, Institutii Publice

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Adrian Curaj, face parte din delegaţia condusă de preşedintele Klaus Iohannis, care în perioada 7-9 martie, efectuează o vizită oficială în Israel.

 Ministrul Adrian Curaj participă la vizita oficială efectuată de preşedintele Klaus Iohannis în Israel

Cu acest prilej, ministrul Adrian Curaj va avea o serie de întâlniri axate pe intensificarea cooperării bilaterale în domeniile Educaţiei şi Cercetării dintre România şi Israel. Astfel, luni, 7 martie, în agenda ministrului român al Educaţiei figurează o întâlnire cu Avi Hasson, Chief Scientist al Statului Israel, respectiv Naftali Bennett, ministrul Educaţiei.

Miercuri, 9 martie, ministrul Adrian Curaj se va întâlni cu rectorul Universităţii Ebraice din Ierusalim şi va vizita Centrul de Studii al Evreilor din România. Cele două evenimente vor fi urmate, în cursul aceleiaşi zile, de o deplasare la Tel Aviv pentru o vizită la Universitatea Bar Ilan, unde va avea o rundă de discuţii cu preşedintele acestei instituţii de învăţământ superior, Rabinul Daniel Hershkowitz, reputat matematician şi fost ministru al Ştiinţei şi Tehnologiei. Evenimentul va fi urmat de o întâlnire cu rectorul Universităţii din Tel Aviv, prof. Yaron Oz, precum şi cu lectorul Lucia Ofrim şi studenţii care studiază limba română în cadrul Lectoratului românesc din universitate.

Vom reveni cu detalii referitoare la vizita ministrului Educației, domnul Adrian Curaj, in Israel.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-educatiei-si-cercetarii-stiintifice/ministrul-adrian-curaj-participa-la-vizita-oficiala-efectuata-de-presedintele-klaus-iohannis-in-israel