Întâlnirea anuală pentru anul 2015 între serviciile Comisiei Europene și autoritățile române de gestionare a fondurilor UE

BUCURESTI - 2 februarie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Institutii Publice


Astăzi, 2 februarie 2016, serviciile de specialitate ale Comisiei Europene și autoritățile române cu atribuții în gestionarea fondurilor aferente Politicii de Coeziune a UE se întâlnesc pentru a analiza evoluțiile pe parcursul anului 2015 în implementarea programelor operaționale.
”Politica de coeziune a UE este foarte importantă nu doar prin numărul mare de proiecte pe care le finanțează, dar mai ales prin impactul semnificativ pe care l-a avut și îl are asupra sistemului administrativ, sistemului legislativ și creșterii gradului de profesionalizare a capitalului uman, prin impactul consistent asupra dezvoltării economice și sociale. Astfel, analizând îmbunătățirile obținute, constatăm că, în cei nouă ani de implementare a acestei politici în România (2007-2015), fondurile europene au fost o sursă importantă de investiții, au stat la baza a 41.000 de locuri de muncă create, 5000 de intreprinderi sprijinite să se dezvolte, 400 de unități medicale și unități de învățământ modernizate”, a afirmat doamna Aura Răducu, ministrul fondurilor europene.

Întâlnirea anuală pentru anul 2015 între serviciile Comisiei Europene și autoritățile române de gestionare a fondurilor UE

”Au fost multe de făcut în anul 2015, și în spatele a ceea s-a realizat e multă muncă din partea Autorităților de Management, oamenii au fost foarte implicați. E important să ne pregătim, să identificăm problemele din trecut și să găsim căi de a le evita. Miza nu e sa absorbim banii, ci să găsim o cale de a obține rezultate, creștere economică”, a subliniat Aurelio Cecilio, șef de unitate la Direcția Generală Ocupare a CE.

Subiectele analizate se referă în primul rând la implementarea globală a programelor operaționale 2007-2013: progresul acestora și rezultate obținute în 2015, previziuni pentru 2016, pregătirea închiderii programelor. De asemenea, sunt abordate teme legate implementarea programelor 2014-2020: sistemul managerial si de control, măsuri în anii 2015 și 2016 pentru implementarea efectivă și eficientă a fondurilor, procesul de desemnare, sistemul informatic, stadiul îndeplinirii condiționalităților ex-ante, stadiul procesului de simplificare.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Direcției Generale Ocupare și Direcției Generale de Politică Regională și Dezvoltare Urbană din cadrul Comisiei Europene, Ministerului Fondurilor Europene (autorități de management, organisme intermediare), Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (autorități de management), Ministerului Finanțelor Publice (Autoritatea de Certificare și Plată, Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, Direcția Generală Relații Financiare Internaționale), Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi.

Mâine, 3 februarie, reprezentanții autorităților române împreună cu reprezentanții CE vor participa la Comitetul de Coordonare a Acordului de Parteneriat. Prezentările derulate pe parcursul celor două întâlniri vor fi încărcate pe site-ulwww.fonduri-ue.ro, în secțiunea Calendar (2 și 3 februarie).

Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul Instrumentelor Structurale 2007-2013 și al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 în România, îndeplinind rolul de Autoritate de Management pentru mai multe programe operaționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-fondurilor-europene/intalnirea-anuala-pentru-anul-2015-intre-serviciile-comisiei-europene-si-autoritatile-romane-de-gestionare-a-fondurilor-ue