MIRA TELECOM implicată într-un proiect european de telecomunicații cu parteneri din șapte țări

BUCURESTI - 11 ianuarie 2013

Comunicat tip General in IT&C, Stiinta / Cercetare, Tehnologie

MIRA TELECOM va demara un nou proiect cu finanțare europeană, în domeniul telecomunicațiilor. Compania este parteneră în proiectul “Aerial Base Stations with Opportunistic Links for Unexpected & Temporary Events” (ABSOLUTE), cu o valoare totală de 11,2 mil. Euro, din care 8 mil. Euro finanțare europeană.

MIRA TELECOM implicată într-un proiect european de telecomunicații cu parteneri din șapte țări

ABSOLUTE  este un proiect de amploare care reunește 16 parteneri din 7 țări (Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Slovenia și România). MIRA TELECOM este singurul partener din România, iar componenta din proiect pe care o va realiza beneficiază de finanțare europeană în valoare de 244.500 Euro. Printre parteneri se numără companii industriale, universităti, companii mici și mijlocii, instituții de reglementare, operatori de rețea și satelit și utilizatori finali.

Proiectul ABSOLUTE  a fost lansat ca urmare a studiilor care au arătat că imediat dupa producerea unui dezastru natural, a unei calamități sau a unui eveniment neașteptat, infrastructura de telecomunicații joacă un rol cheie în operațiunile de salvare a victimelor. În majoritatea cazurilor, infrastructura terestră moștenită este serios compromisă și nu poate garanta servicii de încredere pentru cetățeni și pentru echipele de salvare.

De asemenea este bine cunoscut faptul că actualele rețele de securitate publică nu pot furniza suficientă capacitate pentru aplicațiile cu banda largă.

Principalul obiectiv urmărit prin proiectul ABSOLUTE este crearea și validarea unei rețele mobile rapid accesibilă, capabilă să furnizeze servicii de bandă largă, pe baza unui design flexibil, rezistent și sigur.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 1 octombrie 2012 și este finanțat prin programul FP7 (Seventh Framework Programme for Research and Technological Development).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mira-telecom/mira-telecom-implicata-intr-un-proiect-european-de-telecomunica-ii-cu-parteneri-din-apte-ari