Concursul Mirunette Language Competition 2019 a ajuns la final – iată câştigătorii!

BUCURESTI - 15 mai 2019

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Turism, Cursuri

După trei etape pline de provocări, s-a încheiat duminică, 12 mai, cu o festivitate de premiere emoţionantă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, a 7-a ediţie a concursului naţional de limba engleză Mirunette Language Competition. Concursul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Mirunette Language Competition 2019

Mirunette Language Competition 2019

Ne-am bucurat să îi avem alături pe cei 52 de finalişti selectaţi din cei peste 2000 de participanţi, cu vârste între 10 şi 17 ani, din toată ţara, şi motivaţi de obţinerea marelui premiu, tabăra de limba engleză în Marea Britanie. 

I-am felicitat şi premiat pe toţi cei care au reuşit să ajungă în finală, pentru că provocarea a fost una deloc uşoară. Finaliştii au fost recompensaţi nu numai pentru nivelul de cunoaştere a limbii engleze ci şi pentru creativitate. Ei au trecut cu brio prin testele online şi interviurile în limba engleză, prezentând şi un film care a reflectat tema de anul acesta a concursului: “Dare to be an influencer!”.

Iată şi mult-aşteptata listă a câştigătorilor!

Marele Premiu: Marisa Demetria Dobrescu, din Târgu Mureş, şi Elena Crişan, din Braşov, au câştigat câte o tabără internaţională în Marea Britanie, la Oxford, oferită de Mirunette Education.

Premiul II: Tudor Ţugui din Bucureşti şi Armand Ilaş din Gura Humorului au câştigat câte un examen Cambridge oferit de British Council România.

Premiul III: Ilinca Gherasim şi Sara Elisa Badiu, din Târgu Mureş, Cristian Mihai Voinea, din Bucureşti, şi Maria Gheorghe, din Slobozia, au câştigat câte un sejur de 2 nopţi în Poiana Braşov şi Buşteni oferite de Royal Hotel şi Hotel Club Austria.

Menţiuni au mai câştigat Maria Ioana Popa, Bianca Postolachi, Ana Emilia Popa, Ilinca Marin, David Carol Mircea, Maria Alis Recean, Timea Istrate, Ana Maria Resiga, Annelise Petruş, Iulia Stroie, Raisa Dănilă şi Elena Milchi.

Le mulţumim sponsorilor care au fost şi în acest an alături de noi, ca şi tuturor şcolilor participante.

Dacă vă doriţi să vă dezvoltaţi cunoaşterea limbii engleze, vă invităm în taberele Mirunette Education, înscrierile pentru tabere internaţionale 2019 se află pe ultima sută de metri! Iar dacă visaţi să studiaţi în Marea Britanie, Mirunette vă oferă suportul prin consilierii săi dedicaţi!

Despre MIRUNETTE EDUCATION S.R.L.

Mirunette Education, companie specializata in organizarea de tabere internationale, a fost infiintata in anul 2004, in prezent fiind agent in Romania pentru peste 50 de scoli internationale care organizeaza cursuri si tabere de limba engleza, franceza, spaniola, italiana, germana, portugheza, chineza si rusa, fiecare in tara unde limba este vorbita nativ.
Experienta de 15 ani si profesionalismul echipei Mirunette Education e cea mai buna carte de vizita

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mirunette-international-education/concursul-mirunette-language-competition-2019-a-ajuns-la-final-iata-castigatorii