Carrefour aniversează cu peste 30.000 de premii, trei ani de preţuri mici!

BUCURESTI - 25 iunie 2004

Comunicat tip General in Afaceri

CARREFOUR, leader european în distribuţie şi al doilea din lume, aniversează în această perioadă trei ani de la deschiderea primului său hypermarket din România.

Acum trei ani, la sfârşitul lunii iunie 2001, apărea primul hypermarket din România: Carrefour Militari; în septembrie 2003 al doilea: Carrefour Orhideea, iar în februarie 2004 s-a deschis şi al treilea hypermarket al grupului: Carrefour Colentina.

Ritmul de expansiune urmat de grupul Carrefour este unul foarte alert, avand ca scop deschiderea a 2 hypermarketuri pe an. În martie 2004 Carrefour a făcut încă un pas în acest sens, prin inaugurarea structurii constructiei Centrului Comercial Carrefour Braşov, primul hypermarket din provincie.
Astfel, odată cu inaugurarea magazinului de la Braşov, investiţia Carrefour în România se ridica la peste 100 de milioane de euro.
După ce, în urmă cu trei ani, a deschis «lupta cu preţurile», din dorinţa de a proteja puterea de cumpărare a consumatorilor, Carrefour pregăteşte şi cu ocazia Aniversării a 3 Ani, surprize spectaculoase clienţilor săi!

Fidel sloganului său «Pentru o viaţă mai bună!», Carrefour îşi aşteaptă clienţii să-i treacă pragul în număr cât mai mare în aceste zile, pentru a se bucura împreună de atmosfera de sărbătoare şi de nenumăratele premii şi surprize.

Până pe 12 iulie, Carrefour oferă peste 30.000 de premii în cele 3 magazine: Militari, Orhideea şi Colentina: peste 1 miliard de lei în cupoane de magazin printre care şi faimosul milion din oră în oră, 11 autoturisme: 3 Fiat Panda, 3 Dacia Solenza, 1 Matiz, 1 Citroen C3, 3 Alfa Spider; 25 de vacanţe la mare, la munte şi în străinătate (Palma de Maillorca, Veneţia), 3 scutere, 160 de aparate electrice şi electrocasnice şi peste 20.000 de premii surpriză!

Nici microbiştii nu sunt neglijaţi, ei având ocazia de a fi fericiţii câştigători ai unor bilete la finala Campionatului Euro 2004.

Despre Momentum EMC

Nu trebuie decât să treci pragul celor 3 magazine, în rest Carrefour face totul!
Persoană de contact: Andreea Mihai
e-mail: amihai@carrefour.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/momentum-emc/carrefour-aniverseaza-cu-peste-30-000-de-premii-trei-ani-de-preturi-mici