Un nou targ de covoare la Alba-Iulia in perioada 12-13 decembrie 2009

BUCURESTI - 7 decembrie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

In perioada 12-13 decembrie fabrica de covoare Incov Alba-Iulia, cea mai mare de acest gen din Romania, va organiza un nou targ de covoare cu vanzare chiar in incinta fabricii din Str. Gh. Sincai nr.12.

Este al doilea targ in decurs de o luna pe care Incov Alba-Iulia il organizeaza pentru clientii sai si pentru cei care doresc sa cumpere covoare de calitate, confectionate din materiale naturale (lana si matase). Organizatorii doresc ca prin acest targ sa marcheze si cei 30 de ani de activitate ai fabricii Incov, aducand in atentia publicului o colectie aniversara cu cele mai de succes covoare din toti acesti ani. Colectia se adreseaza in egala masura persoanelor fizice care vor sa-si amenajeze locuinta, cat si companiilor care cauta sa-si intregeasca imaginea prin covoarele la comanda personalizate cu sigla firmei.
Cei care doresc sa viziteze targul din incinta fabricii Incov Alba-Iulia o pot face in zilele de 12 si 13 decembrie, intre orele 9-18.