Târgul de Sfântul Dumitru

BUCURESTI - 23 octombrie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 24 – 26 octombrie 2008 la Târgul de Sfântul Dumitru, eveniment din cadrul programului Anotimpuri la Muzeul Satului – Toamna.

Târgul de Sfântul Dumitru

Meşteri veniţi din toate colţurile ţării, spectacole folclorice, teatru, gastronomie tradiţională şi produse BIO vor face deliciul celor trei zile de târg.
În paralel va avea loc şi Festivalul Cartofului, realizat la iniţiativa şi împreună cu Ambasada Republicii Peru la Bucureşti. Această acţiune se desfăşoară în continuarea altor evenimente interculturale (cu Ambasada Algeriei, Coreei de Nord, Iran, etc.) care au avut loc anul acesta la Muzeul Satului în cadrul Anului European al Dialogului Intercultural.
Muzeul Satului şi - a propus astfel să „iasă din limite” şi să prezinte vizitatorilor săi diversitatea culturală a României angajată în dialog cu marile civilizaţii ale omenirii.
Vineri, 24 octombrie 2008, ora 12:00, la scena din poieniţă vă invităm să intraţi şi dumneavoastră în dialog cu noi dar şi cu peruanii „pe urmele vechilor incaşi”.
Printre evenimentele care au loc la sfârşitul de săptămână se numără expoziţiile
Cartoful „Mamă” - expoziţie realizată în colaborare cu Ambasada Peru în România, cu prilejul Anului Internaţional al Cartofului, decretat de ONU, la iniţiativa Guvernului Republicii Peru, ţara de origine a cartofului şi În căutarea incaşilor – expoziţie de fotografie de pe meleagurile peruane, semnată de Dragoş Nedelcu şi Stelian Pavalache şi prezentată în colaborare cu Ambasada Peru în România. Vernisajul acestora va avea loc vineri, 24 octombrie, ora 18:00.
Un moment de excepţie va fi întâlnirea cu Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa, sâmbătă, ora 16:00, scena din poieniţă. Virtuoz al naiului, Nicolae Voiculeţ este cunoscut în toată lumea pentru talentul deosebit cu care dă viaţă acestui străvechi instrument.
A treia zi de târg oferă vizitatorilor două expoziţii de excepţie: Romano traio – Viaţa romilor – expoziţie realizată în colaborare cu Centrul Naţional de Cultură al Romilor ce prezintă reconstituirea unui habitat rom, cu principalele componente tradiţionale – cort, căruţă cu coviltir şi fără coviltir, precum şi exponate de gospodărie şi Rădăcinile durerii – expoziţie de fotografie semnată de Romeo Tiberiade din Craiova şi realizată în colaborare cu Centrului Naţional de Cultură al Romilor.
Vernisajul expoziţiilor va avea loc duminică, ora 12:30, în curtea gospodăriei Berbeşti şi va fi însoţit de muzica lăutărească interpretată de taraful „Grigoraş Dinicu” al Centrului Naţional de Cultură al Romilor, cu solista vocală Mirela Mihalache.
Anexăm programul.


Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Director General





Despre Muzeul National al Satului

Muzeul National al Satului 'Dimitrie Gusti'
Sos. Kiseleff, nr. 28, sector 1, Bucuresti
Tel: 317. 91. 03
Fax: 317. 90. 68
contact@muzeul-satului.ro
www.muzeul-satului.ro
Pentru mai multe detalii:
Iuliana Grumăzescu – muzeulsatului_ig@yahoo.com, 317.91.03/int.143
Camelia Paraschiv – embajadaperu.bk_ro@yahoo.com - Ambasada Peru în România
muzeulsatului_ig@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-al-satului/targul-de-sfantul-dumitru