Atelierul lui T-Rex la Muzeul National de Geologie

BUCURESTI - 27 iunie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Atelierul lui T-REX isi propune sa le transmita copiilor un set de informatii stiintifice elementare asupra unei singure reptile mezozoice, intr-o maniera creativa si originala, prin intermediul jocului si al multor aplicatii, astfel incat informatiile transmise sa poata fi retinute mult mai usor si pentru o perioada mai indelungata, copiii putand face diverse asociatii cu probele practice pe care le-au avut de parcurs in cadrul acestui modul.

Dintre reptile gigantice si inspaimantatoare care au populat planeta in era mezozoica, atelierul trateaza numai Tyrannosaurus Rex, din simplul motiv ca este unul dintre cele mai faimoase animale care au existat vreodata, este cel mai mare pradator terestru si unul dintre ultimii dinozauri care au disparut.
Organizarea acestui atelier are ca scop sa ofere copiilor posibilitatea de a-si exprima creativitatea, pe o tema data, dar in acelasi timp de a–si insusi si o serie de informatii pertinente si corecte despre animalul pus in discutie (Thyranosaurus Rex). Informatiile acumulate in cadrul fiecarui atelier vor fi fixate prin activitati practice care pun la incercare indemanarea si originalitatea copiilor.

Pe parcursul celor sase intalniri, copiii vor lucra la urmatoarele proiecte:
1 – Proiectul nucleu - consta in realizarea, pe un panou de cca. 1.50m h/2mL a unui Tyrannosaurus cu habitatul specific. In ceea ce priveste tehnica de realizare, copiii vor primi usoare indrumari, astfel incat sa-si poata exprima cat mai bine creativitatea.
2 – Dosarul de lucrari – copiii vor aduna toate lucrarile pe care le vor realiza independent de proiectul nucleu, dar complementare acestuia (de exemplu: realizarea de mici machete pe tematica data, jucarioare, colti si gheare de lut realizate prin tehnica modelajului in lut etc). Toate lucrarile pentru acest dosar se vor realiza in cadrul atelierului sub directa supraveghere si coordonare a tutorelui de proiect.
3 – Proiectul personal “In tara lui T-Rex” – ofera posibilitatea copiilor de a lucra in mod creativ si sub coordonarea tutorelui de atelier asupra unui proiect individual la libera alegere dar care sa se incadreze in tematica atelierului.

Atelierul lui T-Rex se desfasoara pe parcursul a doua saptamani, cuprinzand in total sase intalniri, organizate astfel: luni, 2 - 9 iulie, miercuri, 4 - 11 iulie, vineri, 6 - 13 iulie. Intalnirile vor dura 2 ore, in intervalele 14.00 – 16.00, iar grupa va numara max. 15 copii. Inscrierea la Atelierul lui T-Rex se poate face la numarul de telefon: 212.89.52 sau pe adresa de email: madalina@geology.ro, pana pe 29 iunie inclusiv. Participarea la atelier se face numai dupa achitarea taxei de participare (in doua rate egale, prima pana pe 29 iunie, cea de-a doua pana pe 9 iulie) la serviciul de receptie al Muzeului.

Atelierul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 7 – 12 ani sau tuturor celor cu minime cunostinte de grafie (scris de tipar).

Pretul de participare la Atelierul lui T-Rex: 50 RON

Tutore: Nicoleta Anitai, asistent cercetator, Muzeul National de Geologie

Planificarea intalnirilor:

1.“Sa facem cunostinta cu ….T-Rex” – luni, 2 iulie 2007, orele 14.00 – 16.00
Ne vom cunoaste, vom socializa, iar copiii vor afla cu ce se vor confrunta pe parcursul celor doua saptamani. Toti participantii vor primi cate un ecuson pe care isi vor scrie numele, in ideea de a forma, pe parcursul celor doua saptamani, o mica comunitate fara formalitati.
Copiii participanti la Atelierul lui T-Rex vor primi informatii cu privire la perioada de timp cand a trait T-REX, mediul in care traia, care-i erau prietenii si dusmanii, daca avea…si vor nota aceste informatii pe foile special destinate acestui modul.
In partea a doua a primei intalniri vom incepe sa lucram la proiectul nucleu, pentru inceput, partile care tin de fundal, vegetatie, in conformitate cu informatiile primate. Copiii isi vor alege apoi o tema pentru propriul dosar de lucrari, preambul la felul cum va arata panoul cel mare.
Inainte de finalul primei intalniri, copiii vor afla ca separat, acasa, au de realizat pana pe data de 12 iulie un proiect personal cu titlul “ In tara lui T-Rex”

2. Cum arata T-Rex? – miercuri, 4 iulie 2007, orele 14.00 – 16.00
Copiii vor primi informatii despre dimensiunile, scheletul, musculatura, pozitia corpului, modul de deplasare al dinozaurului. In partea a doua a intalnirii, vom incepe lucrul la corpul animalului, iar separat, pentru dosar, copiii vor avea de realizat un schelet din bete de chibrit si hartie glasata.

3. Ce manca T-Rex? – vineri, 6 iulie 2007, orele 14.00 – 16.00
Copiii vor afla informatii despre sistemul digestiv al animalului, dinti, gheare, modul in care vana si ceea ce manca. Vom continua lucrul la proiectul nucleu, iar pentru dosarul personal vor avea de realizat o jucarie T-REX.

4. Bebe T-REX
Copiii vor afla cum venea pe lume “bebe T-Rex”, cum arata, cum era ingrijit si multe alte informatii. Continuam lucrul la proiectul central , iar pentru dosar, vor avea de realizat pe o bucatica de etamina, cu acul si ata colorata, un bebe T-Rex.

5. Cum a parasit T-Rex Pamantul?
Copii vor afla informatii cu privire la disparitia lui T-Rex, posibile cauze si efecte, fixandu-si astfel principalele teorii asupra disparitiei acestor reptile inspaimantatoare.
Vom termina lucrarea cea mare, iar pentru dosar vom face impreuna “T-Rex matematicianul” si T-Rex englezul” doua scurte lectii de matematica si limba engleza in care copiii vor face simple adunari si scaderi, iar in ceea ce priveste limba engleza, vor vedea cum se recomanda T-Rex in limba lui Shakespeare. Separat vor face un semn de carte si vor completa invitatile pentru parinti, pentru intalnirea a-VI-a si ultima, intalnirea festiva.
In final vor primi o tema care va consta in scrierea unei scurte povestiri, povesti sau poezii despre T-Rex, pe care o vor aduce la ultima intalnire.

6. T-Rex va multumeste!
La cea de-a sasea intalnire, copiii le vor prezenta parintilor ceea ce au lucrat pe parcursul celor doua saptamani. In primul rand isi vor prezenta proiectele personale:”In Tara lui T-Rex”, apoi isi vor citi povestile si vor asculta si povestea tutorelui. Vor raspunde la intrebari si vor primi diplome.
Va exista si un premiu special, un T-Rex de lut, pe care ei il vor boteza, scriindu-i numele pe care vor dori sa-l poarte pe o bucatica de hartie. Premiul se va acorda prin tragere la sorti a unuia dintre biletelele copiilor, in ideea de a nu face discriminari.
In final vom dezvalui proiectul cel mare parintilor si vom bea suc…


Despre Muzeul National de Geologie

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.
Madalina Ivan, referent Relatii Publice
Muzeul National de Geologie
Tel: 212.89.52
madalina@geology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-geologie/atelierul-lui-t-rex-la-muzeul-national-de-geologie8