Muzeul Național de Geologie lansează, din luna octombrie, programele educaționale și de timp liber pentru anul 2009 - 2010

BUCURESTI - 1 octombrie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Institutul Geologic al României prin Muzeul Național de Geologie anunță, din luna octombrie, începerea noilor programe educaționale și de timp liber.

Pentru elevii din clasele I-IV se vor desfășura pe toată durata anului școlar programele „O poveste despre.....apă” și „Pământul – planeta vie”.
Programul “O poveste despre apă” accentuează importanţa apei în existenţa şi evoluţia vieţii pe Pământ. Pe parcursul celor opt luni de desfășurare, elevii vor învăţa că apa reprezintă o resursă preţioasă şi indispensabilă vieţii terestre, că ea poate da viaţă rocilor, le poate modela şi transforma.
Cel de-al doilea program adresat ciclului primar, „Pământul – planeta vie”, reprezintă o fascinantă incursiune în istoria şi alcătuirea planetei noastre. De la admiraţia pe care ne-o stârneşte Universul până la misterele pe care le ascunde scoarţa terestră, programul îşi propune să provoace curiozitatea copiilor prin problematizarea şi explicarea unor fenomene din vastul domeniu al Ştiinţelor Pământului.
Programul “Planeta la control” se adresează elevilor din ciclul gimnazial care vor afla care sunt mişcările şi fenomenele la care este supusă planeta din afara sferei sale, vor cunoaşte structura scoarţei terestre şi dinamica acesteia, ce înseamnă vulcanism sau cutremure, cine guvernează ridicarea munţilor, ce influenţă are atmosfera sau hidrosfera şi nu în ultimul rând, ce influenţă are viaţa şi în special omul asupra planetei.
Programele de timp liber sunt adresate copiilor din categoriile de vârstă 3-6 ani și 7-9 ani. Copiii de vârstă preșcolară sunt așteptați în al doilea weekend din fiecare lună la programul “Maşina timpului geologic”. La fiecare oprire a maşinii timpului se vor reconstitui elemente ale mediului natural cu ajutorul culorilor, plastilinei şi hârtiei.
Programul „A, B, C, D i n o la Muzeu” se adresează copiilor cu vârstă cuprinsă între 7 și 9 ani și reprezintă o întoarcere în timpuri străvechi unde copiii vor face cunoştinţă cu „personalităţile” perioadelor geologice pe care vor încerca să le reproducă în cadrul dioramelor care vor marca finalul fiecărei ere parcurse de participanţi. Programul se desfășoară în primul weekend din fiecare lună, de la ora 10.00.
Programul “Pliază şi visează” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, punând în practică trei tehnici japoneze de modelare a hârtiei: origami, tangram şi papier-mâché.
Prețul de participare pentru programele educaționale este de 7 lei iar pentru programele de timp liber prețul este de 14 lei.

Informații suplimentare la numărul de telefon: 021.212.89.52 sau pe site-ul www.geology.ro.

Despre Muzeul National de Geologie

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.

Mădălina Nailia, specialist Relații Publice
Institutul Geologic al României
Telefon: 021.3060427
madalina@geology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-geologie/muzeul-national-de-geologie-lanseaza-din-luna-octombrie-programele-educationale-si-de-timp-liber-pentru-anul-2009-2010