Muzeul Naţional de Istorie a României întâmpină Anul Francofoniei

BUCURESTI - 11 septembrie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Organizarea în România a celei de a XI-a ediţii a Reuniunii la nivel înalt dedicată Francofoniei reprezintă un moment de referinţă, marcat de lansarea unor programe ştiinţifice şi cultural-educative de o amploare deosebită.

Luni, 18 septembrie, ora 12, la Muzeului Naţional de Istorie a României, din Calea Victoriei nr.12, va avea loc vernisajul a două expoziţii dedicate Anului Francofoniei în România – expoziţia de istorie modernă şi contemporană “Istoria prieteniei româno-franceze. Secolele XIX-XX”, respectiv expoziţia de grafică “Artişti români în dialog cu spiritualitatea franceză”.

Vernisajul va fi precedat de o conferinţă de presă, la ora 11.

Expoziţia “Istoria prieteniei româno-franceze. Secolele XIX-XX” cuprinde o gamă variată de obiecte precum: publicaţii ale unor oameni politici şi de cultură români apărute la Paris; teze de doctorat, lucrări ştiinţifice etc.; lucrări ale unor politicieni şi oameni de cultură francezi, despre români (Edgar Quinet, Paul Bataillard); medalii şi decoraţii franceze conferite unor oameni de cultură români şi militarilor noştri care s-au distins în anii primului război mondial (1916-1918); fotografii, obiecte personale care au aparţinut generalului Henri Berthelot şi altor oameni ai Misiunii Militare Franceze din România (1916-1918); mărturii documentare şi obiecte ce au aparţinut unor iluştri inventatori români, care au realizat zboruri epocale, în premieră mondială pe teritoriul Franţei (Traian Vuia, Henri Coandă); documente care atestă cooperarea româno-franceză pe plan politic, economic, militar, cultural şi sportiv, în decursul secolelor XIX-XX (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, George Bibescu, Nicolae Titulescu);

În expoziţia “Artişti români în dialog cu spiritualitatea franceză” sunt cuprinse peste o sută de lucrări de grafică şi pictură, din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române şi al Muzeului Naţional de Istorie a României, semnate de Constantin Mavrocordat, Henri de Mondonville, Ioan D. Negulici, Theodor Aman, Charles-Edouard Boutibonne, Nicolae Grigorescu, Iulia Haşdeu, Barbu Iscovescu, Jean-Étienne Liotard, Ştefan Luchian, George Mirea-Demetrescu, Gabriel Popescu, Nutzi Acontz, Max Arnold, Dan Băjenaru, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dumitrescu, Lucian Grigorescu, Viorel Huşi, Iosif Iser, Theodor Pallady, Tache Papatriandafil, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Phoebus, Ştefan Popescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Jean Alexandru Steriadi, Eustaţiu Stoenescu, Nicolae Vermont, Henri Focillon.

Cu această ocazie, va fi editată câte o broşură pentru fiecare expoziţie, într-un format de excepţie.

Partenerii media ai evenimentului sunt: 7 SERI, GÂNDUL, DESCOPERĂ ROMÂNIA, ONLINEGALLERY

Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Expoziţiile sunt deschise în perioada 18 septembrie – 19 noiembrie a.c., de marţi până duminică, între orele 10 – 18.
Pentru detalii, vă rugăm să contactaţi Departamentul Relaţii Publice, tel. 3158207/interior 1008.
pr@mnir.ro/direct@mnir.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-intampina-anul-francofoniei