Muzeul Naţional de Istorie a României la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediţia 2016

BUCURESTI - 30 mai 2016

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Media / Publicitate, Cursuri

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) participă și în acest an la Bookfest - Salonul Internațional de Carte, ce se desfăşoară în perioada 1- 5 iunie 2016, la Romexpo. La standul muzeului cu numărul C47, aflat în Pavilionul C4, se găsesc numeroase publicaţii proprii - cărţi de specialitate, cataloage, albume - şi suveniruri.

Muzeul Naţional de Istorie a României   la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediţia 2016

În cadrul salonului, joi, 2 iunie, cu începere de la ora 13.00 (Scena Agora, Pavilionul C5), MNIR va lansa următoarele publicații editate de instituție:

* Anuarul Muzeul Naţional, volumul XXVII * Albumul Orașele Țării Românești * Albumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (2015) * Anuarul Cercetări Numismatice, volumul XVII

Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Georgeta Filitti, dr. Cristina Păiuşan Nuică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu și dr. Emanuel Petac.

Anuarul Muzeul Naţional, volumul XXVII Continuând o tradiţie începută în anul 1974, devenită din 1997 anuală, Muzeul Naţional de Istorie a României a ajuns la cel de al 27-lea volum al periodicului „Muzeul Naţional”. Volumul reuneşte studii şi articole de specialitate, bogat ilustrate, realizate de specialişti ai instituţiei noastre, dar şi din alte muzee, institute de cercetare, învăţământ. Alături de articolele tinerilor noştri colegi, pot fi regăsite şi nume consacrate ale istoriografiei româneşti, dar şi din afara graniţelor. Grupate cronologic, studiile din volum acoperă o perioadă relativ largă a istoriei României, de la începutul evului mediu şi până în epoca contemporană, dar şi noile tendinţe în muzeografia română şi internaţională.

Albumul Orașele Țării Românești Cel de-al cincilea album publicat în cadrul proiectului Imago Romaniae. O fereastră a istoriei deschisă spre o ţară şi oamenii ei, aşa cum au fost acestea odată… este dedicat orașelor vechiului Principat al Țării Românești, născute și crescute între Carpații Meridionali și Dunăre, ale două dintre regiunile istorice ale României – Muntenia și Oltenia. Răsfoind paginile volumului, publicul larg și specialiștii vor înțelege mai bine amploarea efortului constructiv pe care l-au făcut particularii și instituțiile în perioada de aur a modernizării României între 1840 și 1940, care a transformat din temelii nu numai lumea lor, dar a pus temelia lumii noastre. Albumul reunește litografii, cărţi poştale ilustrate, fotografii de epocă și hărţi, cele mai multe dintre ele păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Pe lângă colecţiile noastre, s-au mai folosit materiale documentare puse la dispoziţie cu multă generozitate, de către partenerii muzeului în acest proiect – Muzeul Municipal din Călărași, Muzeul Județean Teleorman, Muzeul Județean Ialomița, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova - precum și colecţionarilor particulari: dr. Pavel Mirea, Florin Rădulescu, ing. Cristian Dumitru, dr. George Trohani, Corneliu Beda, Cosmin Budeacă, Florin Floreanu și arh. Doja Fodoreanu.

Albumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României Seria Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României a ajuns la cel de-al patrulea volum. De această dată, sunt prezentate douăsprezece bunuri culturale de o valoare deosebită din colecțiile muzeului, împreună cu istoriile lor secrete. Piesele care sunt protagonistele volumului au fost prezentate publicului în cursul anului 2015, în cadrul proiectului Exponatul lunii. Capodoperele din cadrul acestui volum scot în evidență, încă o dată, bogăția și varietatea patrimoniului MNIR, ca parte a zestrei culturale a țării noastre și a lumii. Cititorii vor descoperi minunate artefacte preistorice, mărturii ale civilizației romane, importante documente medievale, deosebite opere de artă, dovezi ale modernizării României sau obiecte personale cu istorii emoționante. Prin acest catalog, precum și prin seria de micro-expoziții Exponatul lunii deschise lunar, muzeul încearcă să aducă în atenția publicului o parte din impresionantul patrimoniu pe care-l administrează.

Anuarul Cercetări Numismatice, volumul XVII Publicaţia Cercetări Numismatice, editată de Muzeul Național de Istorie a României pentru prima dată în 1978, din iniţiativa domnului Octavian Iliescu - căruia îi este dedicat actualul volum - şi a doamnei Constanţa Ştirbu, se numără printre puținele apariții românești de specialitate dedicate domeniului numismaticii și al științelor conexe. Concepută inițial pentru prezentarea și valorificarea bogatului patrimoniu al noului înființat Cabinet Numismatic, în contextul amplorii descoperirilor arheologice și numismatice, revista și-a lărgit treptat aria de cercetare și a căpătat, în timp, prestanță națională și internațională, adunând în paginile sale contribuții științifice valoroase ale specialiștilor și colecționarilor români și străini, dar și ale tinerilor debutanți sau ale amatorilor învățați. Circa o treime din articolele publicate în ultimele numere aparțin colaboratorilor internaționali, mulți dintre aceștia devenind statornici. În decursul celor trei decenii şi jumătate de apariție, au fost editate șaptesprezece volume ale publicației. După 1990, seria Cercetărilor Numismatice a făcut un salt calitativ nu numai în ceea ce privește schimbarea formatului, dar și conținutul și diversitatea materialelor sau calitatea tiparului. Domeniile în care au fost până în prezent cantonate articolele şi recenziile apărute în volum sunt: numismatică (de la cea antică la cea contemporană), medalistică şi sigilografie, metrologie, heraldică şi genealogie, faleristică, gliptică, filatelie.

Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Organizarea in parteneriat, la sediul altor muzee nationale din Capitala sau din tara, a unor expozitii sau evenimente culturale de anvergura, reprezinta o latura a activitatii Muzeului National de Istorie a Romaniei, data fiind situatia sa actuala (muzeul trece printr-un amplu proces de consolidare a cladirii si reorganizare a expozitiei de baza si a circuitului de vizitare, de mai bine de trei ani). Cu toate acestea, specialistii pregatesc pentru luna iunie o expozitie temporara despre perioada neagra a comunismului, avand in vedere succesul de care s-a bucurat expozitia din februarie despre dictatura ceausista, care a adunat peste noua mii de vizitatori intr-o luna.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-la-salonul-international-de-carte-bookfest-editia-2016