Muzeul Naţional de Istorie a României, locul iubitorilor de…carte

BUCURESTI - 7 martie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

De mai bine de şase ani încoace, în fiecare primăvară, Muzeul Naţional de Istorie a României se transformă într-un loc al iubitorilor de carte, graţie desfăşurării în holul central al său, a Salonului de Carte şi Presă Bucureşti, organizat de Amplus International Ltd.

Anul acesta, cea de a XI-a ediţie a salonului se desfăşoară în perioada 8 - 12 martie, între orele 1400-1900 (8 martie), respectiv 1000-1900 (9-12 martie).

În cadrul acestei prestigioase manifestări culturale Muzeul Naţional de Istorie a României, lansează prestigioase volume de cercetări ştiinţifice.

Cartea ”Omul şi mediul animal între mileniile VII-IV î.e.n. la Dunărea de Jos”, îi are autori pe Adrian Bălăşescu, Valentin Radu, Dragoş Moise, editor Dragomir Popovici şi va fi lansată vineri, 10 martie, ora 13, în expoziţia Lapidarium. Volumul, apărut în Biblioteca Muzeului Naţional face parte din seria Cercetări Pluridisciplinare XI, este o sinteză a studiilor şi datelor cunoscute la ora actuală în arheozoologie şi in acelaşi timp o încercare, de prezentare a rolului şi importanţei paleoeconomiei animaliere la comunităţile neo-eneolitice ce au locuit în partea meridională a României.

În ziua următoare, la aceeaşi oră şi locaţie, vor fi lansate următoarele cinci volume:
-“Locuirea getică din partea de nord a Popinei Borduşani” (vol.I), autor George Trohani
-“Aşezarea getică fortificată de la Cotu-Copalău, jud. Botoşani”, autori Octavian Liviu Şovan şi Mircea Ignat
-“Necropola de tip Sântana de Mureş – Cernjahov de la Mihălăşeni (jud. Botoşani)”, autor Octavian Liviu Şovan
-“Zur Bronzezeit in Sudrumanjen Drei Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara” (band I), autori Cristian Schuster, Gabriel Crăciunescu, Cristinel Fântâneanu
-“Cetăţile traco-getice din secolele VI-III î.Hr. de la Stânceşti (jud. Botoşani)”, autori Adrian Florescu şi Marilena Florescu

Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Vă aşteptăm la standul special amenajat al muzeului, de unde puteţi achiziţiona cărţi poştale, pliante, volumele apărute în ultimii ani la Biblioteca Muzeului Naţional şi replici ale unor piese din patrimoniul MNIR.
Departamentul Relatii Publice, tel. 3158207/int.1008
edpr@mnir.ro/direct@mnir.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-locul-iubitorilor-de-carte