Academia Copiilor

BUCURESTI - 8 octombrie 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 12 ani la programul Academia Copiilor organizat în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013.

Academia Copiilor este un program care include 4 module: Comunicare și negociere; Managementul timpului; Managementul schimbării și Micul Antreprenor. Pe parcursul celor 4 module, copiii participă la jocuri și activități distractive, având ocazia să-și valorifice aptitudinile adecvate fiecărei situații și să descopere lucruri noi, care să îi ajute în dezvoltarea lor viitoare.

 

În cadrul primului modul Comunicare și negociere, copiii vor avea ocazia să descopere lucruri noi despre comunicare și negociere, să conștientizeze anumite aspecte cărora poate nu le acordau importanță cuvenită; în jocurile lor vor avea posibilitatea să își exerseze abilitățile de ascultare, să acorde atenție limbajului nonverbal, să (re)descopere arta de a pune întrebări.

 

Primul modul este structurat în 4 sedinţe care se vor desfășura în fiecare duminică (14, 21, 28 octombrie și 4 noiembrie), între orele 10,30 – 12,30 și sunt susţinute de către Daniela Stanciu – trainer curs și ateliere SmartKidsLand.

 

Costurile de participare sunt de 220 Ron/participant, iar în cazul participării fraților la același modul, în aceeași perioadă, se acordă o reducere de 20% pentru cel de-al doilea participant. Înscrierile se fac în limita a 12 locuri pe adresa de email: florentinap@antipa.ro.

 

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning,

Parteneri media: Unitedmedia, TVR3, Radio România, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science Focus, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Parentime, BeWhere!, Salut Bucureşti, SmartFM, RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc, mamica.ro

 

 

Mai multe detalii: http://www.antipa.ro/categories/25/pages/169 şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”

 

Informaţii suplimentare despre programe educație: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro, 0723.149.694

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/academia-copiilor