Ateliere de Origami pentru copii cu vârste de la 7 la ... 77 ani

BUCURESTI - 29 iunie 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

În cadrul ofertei educaţionale de vacanţă pentru familiile cu copii, Muzeul Naţional de
Istorie Naturală ”Grigore Antipa ” lansează un atelier de origami, dedicat copiilor, în
continuarea atelierelor pentru adulţi lansate în luna aprilie.

Ateliere de Origami pentru copii cu vârste de la 7 la ... 77 ani

Atelierul va iniţia copii cu vârsta între 7-14 ani în tehnica plierii hârtiei, apărută în Japonia acum câteva sute de ani, inspirându-se din structuri zoomorfe întâlnite în natură şi expuse în cadrul Muzeului “Grigore Antipa”. Bunicii şi părinţii copiilor pot participa şi ei la curs. Programul îşi propune dezvoltarea, prin joacă, a atenţiei la detalii, îmbunătăţirea orientării în spaţiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei şi a comunicării, cât şi dezvoltarea respectului şi responsabilităţii faţă de natură prin abordarea cu alţi ochi a noţiunii de „reciclare a hârtiei”. Cel de-al doilea modul se desfăşoară între 2 -6 iulie şi conţine 5 ateliere care vor aborda tehnici de bază ale plierii hârtiei prin lucrul cu foi dreptunghiulare. Atelierele durează 1 oră şi 30 de minute, de luni până vineri, între orele 14,30 şi 16,00. Rezervările se pot face la telefon: 021.312.88.26 int. 316, zilnic, de luni până vineri (9,00-12,00) sau prin e-mail: florentinap@antipa.ro.

Achitarea taxelor se va face în prima zi de curs. Grupele de participanţi, la fiecare modul în parte, cuprind între 7 şi 14 elevi. Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, Parteneri media: Unitedmedia, TVR3, Radio România, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, Science Focus, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Parentime, BeWhere!, Salut Bucureşti, SmartFM, Itsy Bitsy,  RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc,   Detalii: dr. Aurora STĂNESCU, e-mail: auroras@antipa.ro Informaţii suplimentare: www.antipa.ro

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "'Grigore Antipa"' este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Taguri: Antipa
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/ateliere-de-origami-pentru-copii-cu-vrste-de-la-7-la-77-ani1