Cântecul Greierilor

BUCURESTI - 27 mai 2015

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Cursuri, Institutii Publice

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe „ La Antipa, în spatele uşilor închise”.
Vă așteptăm sâmbătă, 30 mai 2015, începând cu ora 11.00, în sala Atelier a Muzeului ”Antipa”, să participați la conferința ”Cântecul Greierilor”, susținută de dr. Ionuț Ștefan Iorgu, cercetător.

Cosaşii şi greierii sunt insecte din ordinul Orthoptera. Alături de păsări şi broaşte, aceste insecte alcătuiesc grupul numeros al vieţuitoarelor care dăruiesc acel strop de viaţă naturii, cântând.

Vom afla tainele cântecelor, cum sunt produse şi mai ales de ce cântă greierii? Vom vedea insecte vii: greierii şi cosaşii care ne încântă auzul în natură la finele lunii mai.

Printre cei mai renumiţi se află greierele-de-câmp (Gryllus campestris), cu masculi agresivi din cale afară, mereu gata să se bată între ei! De asemenea, vom avea “invitaţi de onoare” pe cosaşii-verzi Isophya, din Dobrogea şi Muntenia. Stridulaţiile lor sunt spectaculoase prin diversitate şi nu prin puterea decibelilor, căci abia pot fi auzite de la câţiva metri distanţă. Lor li se vor alătura greierii Modicogryllus, care încântă prin sunetele lor nopţile sfârşitului de primăvară.

Prin programul „La Antipa în spatele ușilor deschise”, specialiştii instituţiei si-au propus să destăinuie publicului câteva dintre secretele activităţii lor de cercetare ştiinţifică: descrierea grupului studiat (caracteristici morfologice, fiziologice, etologia speciei), dar şi metode de colectare sau observare a materialului biologic, tehnici de preparare după standarde muzeale şi practici de conservare a pieselor din colecţiile ştiinţifice muzeale şi expoziţia permanentă precum şi activitatea lor publicistică.

Programul își propune, printre altele, antrenarea publicului în activităţi de informare interdisciplinară plecând de la colecţiile Muzeului, precum și dezvoltarea „spiritului ecologic”– informarea corectă a publicului şi trezirea interesului pentru problemele protecţiei mediului.

Participarea la eveniment este gratuită 

Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Informaţii suplimentare despre programe: Florentina Purdescu, șef birou Relații publice, marketing cultural și programe educaționale, e-mail: florentinap@antipa.ro, tel: 0729.074.127.

Muzeul „Antipa” va acorda premii la sfârsitul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia aparatelor foto oferite de către sponsorul nostru, DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăsura la finele anului 2015. 

Partener științific: DaVinci Learning

Parteneri media: EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

 

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/cantecul-greierilor