La Antipa, în spatele ușilor închise : Să învăţăm să le protejăm! (speciile de Coleoptere Natura 2000)

BUCURESTI - 26 martie 2013

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Stiinta / Cercetare

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa ” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe „La Antipa, în spatele uşilor închise”.

La Antipa, în spatele ușilor închise : Să învăţăm să le protejăm! (speciile de Coleoptere Natura 2000)

Sâmbătă, 30 Martie 2013, începând cu orele 11.00, de la dr. Melanya Stan veţi afla detalii despre modul în care statul român protejează Coleopterele prin intermediul Reţelei Naţionale de Situri NATURA 2000 , dar şi despre implicarea Muzeului în acest proiect naţional. Coleopterele sunt insectele care au ca particularitate aripile anterioare uniform şi, în totalitate, chitinizate, tip de aripă cunoscută în entomologie sub numele de “elitră”. Cu alte cuvinte, acest ordin de insecte include toate speciile cunoscute, popular, sub numele generic de gândaci, exclusiv gândacii de bucătărie care aparţin unui alt grup.

Una dintre condiţiile de integrare a României în Uniunea Europeană a fost constituirea Reţelei Naţionale de Situri NATURA 2000 (reţea de arii protejate constituită cu scopul de a asigura conservarea habitatelor naturale si supravieţuirea speciilor ameninţate cu dispariţia şi a celor rare de pe teritoriul României). 

Diversitatea reliefului, bogăţia floristică şi faunistică au făcut ca România să fie singurul stat membru al UE care include cinci regiuni biogeografice dintre cele zece existente în Europa: alpină (20.55%), continentală (55.29%), panonică (5.77%), pontică (3.13%) si stepică (15.26%).

În desemnarea siturilor de importanţă comunitară (SCI-uri) un rol important l-au avut şi cele 122 specii de animale Natura 2000, Muzeul „Grigore Antipa” fiind implicat în elaborarea documentaţiei tehnico-ştiinţifice a acestor specii.

Care sunt speciile de Coleoptere Natura 2000 în România, ce ştim despre biologia lor, care sunt cerinţele de habitat, care sunt activităţile umane cu impact asupra lor, cum putem să le asigurăm o bună protecţie, puteţi descoperi numai participând la conferinţă.

                                                                                                                                                               

Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 70 de locuri la telefon: 021.312.88.26, int. 4 sau pe e-mail: florentinap@antipa.ro

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, EmailWing

Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science World, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Parentime, Salut Bucureşti, 7 Pitici, inParc, mamica.ro, MediaIQ, Zeppelin, Revista Ioana.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Informaţii suplimentare despre programe: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro , 0723.149.694

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/la-antipa-in-spatele-u-ilor-inchise-sa-invatam-sa-le-protejam-speciile-de-coleoptere-natura-2000