Managementul timpului la Academia Copiilor

BUCURESTI - 6 noiembrie 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 12 ani la cel de-al doilea modul al programului Academia Copiilor organizat în perioada 11 noiembrie – 9 decembrie, 2012.

În cadrul celui de-al doilea modul Managementul timpului , copiii vor avea ocazia să își evalueze obiectiv modul în care își utilizează timpul în prezent, să găsească soluții pentru a îndeplini mai multe sarcini într-un timp cât mai scurt și să realizeze un echilibru între timpul alocat învățării și cel pentru joacă.

Modul este structurat în 4 sedinţe care se vor desfășura în fiecare duminică (11, 18, 25 noiembrie și 9 decembrie), între orele 10,00 – 12,00 și 12,30 – 14,30 și sunt susţinute de către Daniela Stanciu – trainer curs și ateliere SmartKidsLand.

 

Costurile de participare sunt de 220 Ron/participant sau 200 Ron/participant – pentru cei care au participat la primul modul și participă și la de-al doilea, iar în cazul participării fraților la același modul, în aceeași perioadă, se acordă o reducere de 20% pentru cel de-al doilea participant. Înscrierile se fac în limita a 12 locuri pe adresa de email: florentinap@antipa.ro.

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning,

Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science Focus, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Parentime, BeWhere!, Salut Bucureşti, SmartFM, RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc, mamica.ro

 

 

Mai multe detalii: http://www.antipa.ro/categories/25/pages/169 şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”

 

Informaţii suplimentare despre programe educație: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro, 0723.149.694

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.