Muzeul Antipa - surpriza in Orasul Animalelor

BUCURESTI - 29 mai 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” lansează sambata 30 mai, în „Orasul Animalelor”, organizat de catre Asociatia G.I.A, in Parcul Carol intre orele 10 şi 18, seria de albume intitulată „Colecţii şi colecţionari”. Aceasta va include lucrări dedicate pieselor din patrimoniul Muzeului evidenţiind nu numai exemplarele deosebite ci şi rolul pe care l-au avut de-a lungul timpului o serie de cercetători sau donatori care au contribuit semnificativ la îmbogăţirea colecţiilor zoologice, geologice, paleontologice şi etnografice conservate în depozitele noastre sau în expunerea permanentă. Scopul editării acestor albume este deopotrivă acela de a promova în rândul publicului valorile patrimoniale deosebite conservate în Muzeu, dar şi transmiterea informaţiilor legate de biologia, etologia, ecologia şi protectia speciilor şi habitatelor.

Primele doua albume apărute în cadrul seriei prezintă publicului, într-o grafică deosebită, grupul coleopterelor şi pe cel al păsărilor. In fiecare album, pe lângă fotografiile animalelor prezentate, cititorilor li se dezvăluie şi o serie de detalii morfologice spectaculoase, surprinse cu obiectivul aparatului fotografic, precum pilozitatea sau sculptura elitrelor, morfologia unor piese bucale sau structura antenelor în cazul coleopterelor, detalii structurale ale penajului şi ciocului la păsări etc.Fiecare album are inclus şi un scurt istoric al colecţiei prezentate, etapele importante din evoluţia acesteia, personalitatile care au contribuit prin donaţii sau/şi cercetari la dezvoltarea patrimoniului respectiv, dar şi date legate de numărul pieselor, provenienţa exemplarelor, importanta lor ştiintifică şi muzeologică.
Fiecare album în parte conţine un număr de 36 de pagini ilustrate color, de o calitate grafică şi tipografică deosebită; fotografiile au fost realizate de către artistul fotograf Ionuţ Staicu, iar grafica lucrărilor este semnată de către Robert Bănescu. Textele care însoţesc fotografiile pieselor sunt accesibile tuturor categoriilor de vârstă şi au fost redactate de către cercetătorii muzeului : Rodica Serafim - specialist in studierea coleopterelor si Dr. Angela Petrescu - specialist în studierea păsărilor.

Urmatorul album este dedicat molustelor si va fi lansat pe piata saptamana urmatoare. Informatia stiintifica, selectarea pieselor prezentate in album, ca si date referitoare la istoricul colectiei de moluste din fauna mondiala au fost realizate de doamna Gabriela Andrei - specialist in studierea molustelor.

Pretul de cost al unui album este de 15 lei.

Seria de albume „Colecţii şi colecţionari” îşi propune să includă un număr mare de lucrări, astfel încât să se prezinte majoritatea colecţiilor din patrimoniul ştiinţific al Muzeului, fie ele colecţii de zoologie, geologie, paleontologie sau etnografie mondială. Albumele următoare au ca subiect stabilit dioramele şi celebra colecţie de fluturi a Muzeului.

Vizitatorii „Orasului Animalelor vor putea achiziona de la standul Muzeului „Grigore Antipa” pe langa cele doua albume si diferite decoratiuni si obiecte de promovare, ilustrate cu imagini ale unora dintre cele mai deosebite piese din colectiile stiintifice. O alta surpriza pregatita publicului sunt animalele terestre si marine din grupul nevertebratelor care vor putea fi cumparate ca obiecte de decor sau accesorii vestimentare. Animalele incluse in rasina acrilica transparenta nu au fost colectate din natura, ci provin din „fermele” specializate.


Prezentare eveniment www.orasulanimalelor.ro sau www.gia.org.ro

Despre Muzeul Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala \'Grigore Antipa\' este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.

Detalii şi informaţii suplimentare: Dr. Aurora Stanescu, sef departament (telefon: 021.312.88.26, mobil: 0788.593.485 , e-mail: auroras@antipa.ro)