Sintamaria Orlea. Autoportret. La Muzeul Taranului Roman

BUCURESTI - 6 septembrie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Ce a rămas din satul de ieri, ascuns în satul de azi ?
Ţara Haţegului. Sîntămăria Orlea.
Un autoportret expus la Muzeul Ţăranului Român (sala Oaspeţi) în perioada 8 septembrie – 8 octombrie 2006.

Sintamaria Orlea. Autoportret. La Muzeul Taranului Roman

Cinci zile, cinci simţuri, cinci întâlniri.
După cum urmează:
VĂZUL: 8 septembrie, orele 16.30 – vernisajul expoziţiei Sîntămăria Orlea - autoportret şi vizionarea unui film documentar despre Sîntămăria Orlea; lansarea Ghidului practic de călătorie în Ţara Haţegului.
PIPĂITUL: 9 septembrie, orele 16.30 – lansarea albumului : Port şi purtări. Ţara Haţegului.
GUSTUL ŞI MIROSUL: 10 septembrie, orele 16.30 – lansarea cărţii Vorbe şi bucate din Ţara Haţegului. Virşli, bălmătucă, pâine ardelenească… De gustat şi de mirosit !
MEMORIA: 11 septembrie, orele 16.30 – lansarea manualului Tradiţii locale şi a volumului Poveştile nanei Viniruca.
AUZUL: 12 septembrie, orele 11.00 – Istorisirile lui Doenel Vulc (primă audiţie a CD-ului Sîntămăria Orlea. Fond sonor).

Unde e Sîntămăria Orlea, ce caută ea la MŢR, povestea unui parteneriat, poveşti de pe teren…. şi altele, vă spun participanţii la proiect, vineri, 8 septembrie, ora 15,30, la o CONFERINŢĂ DE PRESĂ, la MŢR, în Şcoala Satului.

În prima zi, la vernisaj (8 septembrie, orele 16.30), vă vor întâmpina, cu vorbiri oficiale: Vintilă Mihăilescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, Carmen Mihalache, cercetător, Muzeul Ţăranului Român şi Alexandru Andrăşanu, director al Centrului Geomedia – coordonatorii proiectului, Ioan Filip, primarul comunei, Rodica Stoicuţa, directoarea Şcolii Generale din Sîntămăria Orlea.

Alături de MTR, parteneri la acest eveniment sunt: Universitatea Bucureşti - Centrul Geomedia, Primaria şi Consiliul Local din comuna Sîntămăria Orlea, judeţul Hunedoara şi Şcoala Generală din Sîntămăria Orlea. Proiect sprijinit de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Despre Muzeul Taranului Roman

Puteţi afla cîte ceva despre ţăranul român şi lumea lui venind la Muzeul Ţăranului Român – Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii. Cu o istorie de aproape un secol, clădirea de cărămidă roşie de pe Şoseaua Kiseleff, nr.3, adăposteşte peste 90 000 de obiecte ţărăneşti: icoane, troiţe, cruci, ceramică, ţesături, costume, podoabe... O parte din aceste obiecte sunt prezentate în expoziţii cu pronunţat caracter antropologic. Re-descoperim o lume uitată, îi arătăm frumuseţea, simplitatea, puterea....într-o formulă muzeografică modernă şi originală pentru care, în 1996, Muzeul Ţăranului a primit premiul “Muzeul European al Anului”.
2006 marchează un veac de singularitate. Va fi un prilej de sărbătoare şi de bucurie pentru MŢR ca şi pentru vizitatorii sau prietenii lui. În acest sens vă adresăm invitaţia de a participa la toate acţiunile care se vor desfăşura anul acesta la muzeu.

Marketing Cultural/Relatii Publice
Muzeul Taranului Roman
Kiseleff nr. 3
Tel: 317 96 60
Fax: 312 98 75
mtr@digicom.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-taranului-roman/sintamaria-orlea-autoportret-la-muzeul-taranului-roman