Grupul Romsym lanseaza Business Intelligence Software Solutions si www.businessobjects.ro

BUCURESTI - 10 martie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Grupul Romsym vine în întâmpinarea pieţei de afaceri şi lansează Business Intelligence Software Solutions şi site-ul www.businessobjects.ro.

Grupul Romsym lanseaza Business Intelligence Software Solutions si www.businessobjects.ro

„Soluţiile de business intelligence (BI) sunt din ce în ce mai des folosite şi căutate pe piaţa din România şi de aceea am ales să dedicăm un site acestui domeniu – www.businessobjects.ro, un loc în care toţi cei interesaţi să găsească cele mai cuprinzătoare informaţii disponibile acum în limba română. Am creat special pentru acest segment şi BISS – Business Intelligence Software Solutions, ca parte a Grupului Romsym – fiind convinşi că ceea ce reprezentanţii Business Objects numesc «Democraţia Informaţiei» va fi tot mai folosită şi în ţara noastră. Accesul la informaţie în vederea sporirii eficienţei activităţii persoanei şi a companiei şi luarea unor decizii mai bune într-un timp redus sunt deziderate ale pieţei şi folosind soluţiile prezentate toate acestease pot realiza mult mai uşor” a declarat Răzvan Balint, Director Executiv al Grupului Romsym.

Soluţiile şi serviciile propuse de Business Objects ajută companiile să îmbunătăţească eficienţa operaţională, să alinieze activităţile zilnice cu stategia organizaţiei, să întărească legăturile profitabile cu partenerii, clienţii şi furnizorii.

Soluţiile Business Objects includ analize financiare şi de rentabilitate, administrarea dashboard-urilor şi scorecard-urilor, analize de marketing şi de eficienţa vânzărilor, analiza clienţilor şi automatizarea funcţiilor în resurse umane.

Răspunzând cererilor pieţei şi anticipând unele nevoi ale sale, site-ul www.businessobjects.ro oferă într-un mod structurat informaţii complete despre soluţiile oferite de către Business Objects, soluţii cu ajutorul cărora membrii companiilor pot lua decizii mai bune într-un timp mai scurt având un acces sporit la informaţie. Tot aici sunt prezentate şi evenimentele dedicate BI, precum şi serviciile oferite: training şi consultanţă.

Despre new media Agency

Despre Business Objects
Business Objects este liderul mondial în soluţii software pentru business intelligence (BI). Cu peste 30.000 de clienţi în întreaga lume, incluzând peste 80% din Fortune 500, Business Objects ajută organizaţiile să înţeleagă mai bine, să îmbunătăţească procesul de luare a deciziilor şi să îşi optimizeze performanţele. Platforma de business intelligence a companiei, BusinessObjects™ XI, oferă industriei BI cea mai completă şi avansată platformă pentru raportare, interogare şi analiză, management al performanţei şi integrare a datelor. BusinessObjects XI include Crystal Reports®, standardul în industrie pentru raportare la nivel de companie. Business Objects a construit de asemenea cea mai puternică şi diversă comunitate de parteneri, cu peste 3.000 de parteneri în întreaga lume. În plus, Business Objects oferă consultanţă şi servicii educaţionale pentru a sprijini clienţii proprii să implementeze eficient proiectele de Business Intelligence.

Business Objects are sedii centrale în San Jose, California şi Paris, Franţa.

Despre Grupul Romsym
Business Intelligence Software Solutions parte a grupului Romsym este distribuitor autorizat al produselor Business Objects în România.

Romsym Data este prima companie românească certificată conform standardelor internaţionale BS 7799-2:2002 pentru implementarea şi menţinerea sistemului propriu de management al securităţii informaţiilor, certificare acordată de către Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC) şi IQNet (International Certification Network).

Romsym este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT din România, oferind tehnologie de ultimă oră, produsă de lideri mondiali în: - soluţii de securitate (Symantec, Arkeia, GFI, Patron Global, Veritas), - managementul reţelelor (Alt-N Technologies, Vector, Tobit Software, Blue Coat) - DTP şi web design (Adobe, Macromedia, Xara, Strata) - managementul afacerilor (Business Objects, SPSS, Minitab, SumTotal, Telelogic) - softuri utilitare (ACD Systems, Realnetworks, WinZip, Install Shield Software, Realnetworks, Roxio, Total Commander) - dezvoltare şi soft ştiinţific (MathSoft, MathWorks, YesSoftware, Micro Focus) - sisteme open source (Red Hat şi soluţii de la LxPN).

De asemenea, Romsym Data oferă consultanţă şi training în domeniul IT prin intermediul unuia dintre cele mai moderne centre de profil din România - centrul ITtraining, predate de specialişti cu înaltă calificare, certificaţi internaţional.

Dintre clienţii Romsym Data menţionăm Alcatel, Automobile Dacia, Banc Post, Banca Românească, BCR Leasing, BRD, BAT, Electrica, Europharm, Excelent, Flanco, Interbrew, Ministerul Justiţiei, Miro Bank, McDonald’s, Orange, Pagini Aurii, RATB, Raiffeisen Bank, Shell, Sindan, Ursus, SNCFR, Volksbank, Timken.
Pentru mai multe informaţii:
Alin Zăinescu
new media Agency
Tel./Fax: 021 211 31 26
alin.zainescu@newmedia.com.ro