Tabăra Lions Quest Plus
BUCURESTI - 23 octombrie 2024
Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, CSR
În perioada 2-6 septembrie 2024, s-a desfășurat, la Școala Gimnazială Anton Pann – Voluntari, Tabăra Lions Quest Plus, un proiect organizat de Lions Club București Decan cu sprijinul UniCredit Bank.
Lions Quest Plus
La activitățile taberei de zi au participat 20 de elevi ai școlii, din clasele a VI-a și a VII-a, iar programul s-a bucurat de sprijinul directorului instituției de învățământ, doamna Ana Maria Grigoraș. De asemenea, consilierul școlar, Ioana Soare a fost prezent pe parcursul întregului program. Profesori care au beneficiat anterior de programul Lions Quest au participat la organizare, au susținut activități și ateliere diverse si au observat impactul pozitiv al taberei asupra copiilor.
Un proiect pilot, Tabăra Lions Quest Plus a avut următoarele obiective:
- Dezvoltarea unor abilități de viață specifice inteligenței socio-emoționale a elevilor, având ca bază lecțiile programului Lions Quest;
- Însușirea unor noțiuni fundamentale de educație financiară și sustenabilitate;Crearea unei comunități pozitive, unite, bazată pe relaționare, care să contribuie la reducerea factorilor de risc;
- Aducerea școlii mai aproape de elevi, prin învățare prin intermediul jocurilor și activităților recreative;
- Observarea și exersarea de către profesori a activităților și metodologiei Lions Quest pentru aplicarea ulterioară la cursuri.
Programul taberei de zi a cuprins activități diverse, desfășurate zilnic, în intervalul orar 9 – 17. Au fost abordate teme precum: autocunoaștere, valori, motivație, emoții, gestionarea stresului, relația gând – acțiune – ascultare activă, construirea unui grup bazat pe relaționare, stabilirea de obiective, planuri de acțiune sau ce reprezintă succesul.
În fiecare după-amiază, copiii au participat la ateliere de educație financiară, de ecologie, și-au expus viziunea despre natură prin pictură, tot prin intermediul picturii și-au reprezentat emoțiile, au dansat pe ritmuri de Zumba și au avut oportunitatea să afle din tainele jurnalismului, realizând interviuri cu persoane de succes.
La final, au fost exprimate concluziile întregii săptămâni, participanților fiindu-le înmânate diplome, în cadrul unei ceremonii festive de încheiere a taberei de zi “Lions Quest Plus”.
“Tabăra Lions Quest Plus a fost o experiență cu totul specială. Deși organizez tabere Lions Quest de peste 5 ani, acest proiect realizat cu sprijinul UniCredit Bank a adus elemente de noutate: noțiuni de educație financiară și de sustenabilitate, prezentate copiilor într-un mod interactiv, prin jocuri și activități antrenante și distractive. Ne-am propus, prin acest program, să le oferim tinerilor instrumente care să-i ajute să treacă peste obstacole și să aibă succes în viața adultă. Sunt încrezătoare că vom dezvolta acest proiect în cât mai multe școli, la nivelul întregii țări și mă gândesc deja la activitățile pe care le voi propune participanților” – a declarat Alina Iosep, coordonatoarea taberei “Lions Quest Plus”, Senior Trainer Lions Quest.
Despre Lions Quest
Lions Quest este un program universal de învățare socio-emoțională adresat elevilor. Până în prezent, peste 700 000 de profesori din întreaga lume au fost instruiți pentru a implementa programul Lions Quest, peste 18 milioane de tineri beneficiind de program.
În România, Programul Lions Quest poate fi predat în școli, ca disciplină opțională pentru clasele a VI-a, VII-a și a VIII-a, fiind recunoscut de către Ministerul Educației. La nivel național, au fost susținute peste 100 de ateliere Lions Quest, cu profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal.