French pop cu Johan Papaconstantino – live, in premiera la Bucuresti

BUCURESTI - 6 iunie 2023

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle

Artistul francez Johan Papaconstantino va concerta pentru prima data la Bucuresti, joi, 8 iunie, de la ora 21, la Control Club , in cadrul turneului de promovare pentru cel mai recent album lansat, Premier Degré. Autodidact si polivalent, cantautorul combina muzica pop irezistibila cu influente electronice, cu radacinile sale grecesti, dar si cu ritmurile orientale din copilaria sa.

Biletele sunt disponibile in reteaua Eventbook.

poster concert Johan Papaconstantino

poster concert Johan Papaconstantino

 Johan Papaconstatino’s oriental funk will save your after party mornings. 

i-D

Johan Papaconstantino a debutat in adolescenta, mixand discuri funk si electro la platanele familiei. Puternic influentat de muzica greceasca mostenita de la tatal sau, dar si de R’n’B si pop-ul francez indragit de mama sa, cantautorul originar din Aix-en-Provence spune ca este foarte deschis catre orice fel de muzica.

 „Vreau sa creez punti de legatura intre genurile muzicale, sa impartasesc senzatii, dar cant in franceza pentru ca este limba mea nativa”, spune Johan Papaconstantino. O deceptie sentimentala il inspira sa compuna prima piesa, Pourquoi tu cries?, care a dus la lansarea EP-ului de debut, Contre-jour, in 2019. In acelasi an, artistul reinterpreteaza una dintre cele mai emotionante melodii din istoria muzicii franceze: Le mots bleus, iar cover-ul il face imediat remarcat pentru sound-ul sau, un melanj de pop melodios, instrumente exotice (bouzouki-ul traditional grecesc), beat-uri electronice, influnte trap si reggaeton dar si un flow hip-hop.

De atunci, muzica joaca un rol principal in viata lui Johan Papaconstantino: “cant la bouzouki, compun versuri, sunt inginer de sunet si producator, fac totul de la A la Z”, spune artistul, care pe langa cariera muzicala este si pictor.

Cu noul album, Premier Degré, lansat la inceputul acestui an, Johan Papaconstantino isi indreapta atentia spre viata de zi cu zi si detaliile sale aparent banale: convivialitate (Beau Temps ft. Rad Cartier), seductie (Glass), parternitate (Tata), siguranta (Bricolo), toate impachetate intr-un groove irezistibil, ce poarta ascultatorul catre ringul de dans.

"On Premier Degré, Johan Papaconstantino mixes up with electro (and it is beautiful)" – Les Inrocks

"Johan Papaconstatino’s oriental funk will save your after party mornings" – i-D

"There is no one like him" – Le Parisien

Concertul Johan Papaconstantino de la Bucuresti este organizat de Control Club cu sprijinul OneDay. Facebook event: https://www.facebook.com/events/6270398536352756/

Biletele, in valoare de 80 de lei, sunt disponibile online pe Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-johan-popaconstantino) si in reteaua partenerilor Eventbook.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/oneday-communication/french-pop-cu-johan-papaconstantino-live-in-premiera-la-bucuresti