28 de studenţi au absolvit cursurile Orange Education Programme

BUCURESTI - 11 iulie 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, IT&C, Media / Publicitate

28 de studenţi ai Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti au absolvit cursurile din Orange Education Programme, promoţia 2010 -2011.

În cadrul unui eveniment organizat vineri, 8 iulie, la Centrul de training Orange din sediul facultăţii studenţii din promoţia 2010 – 2011 au primit diplome de absolvire şi au fost felicitaţi de către reprezentanţii Orange România - Mădălina Suceveanu, Chief Technoloy Officer şi Ioana Marcu, HR Director -,  prof. Teodor Petrescu, decanul facultăţii şi prof. Silviu Ciochină, şeful catedrei de Comunicaţii.

 

Orange Education Programme este un proiect educaţional integrat, derulat în colaborare cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi început în 2007, odată cu inaugurarea Centrului de training Orange. Acest centru este dedicat studenţilor, fiind dotat cu un laborator şi o bibliotecă. În cadrul laboratorului a fost creată o reţea GSM ce leagă universităţile tehnice din Bucureşti, din Cluj Napoca şi din Timişoara. De asemenea, studenţii beneficiază de cursuri de specialitate susţinute de profesionişti Orange. Pe parcursul anului academic 2010 – 2011, 35 de specialişti au susţinut 98 de ore de curs în total care acoperă aproximativ 30 de discipline, de la materii de profil tehnic, de bază pentru evoluţia industriei IT&C, până la domenii conexe, dar utilizate în activitatea de zi cu zi a specialiştilor telecom, printre care: Management de proiect, Servicii şi Marketing, Buget şi Logistică, Resurse umane. Dintre cei 28 de absolvenţi, 10 au primit burse în valoare de 200 euro/lună, pe parcursul întregului an academic, iar 18 au participat voluntar la cursuri. Înainte de a începe cursurile, studenţii au urmat un stagiu de practică în Orange, timp în care au avut ocazia să lucreze la proiecte concrete.

 

“În urma participării la Orange Education Program am avut şansa să văd şi să experimentez lumea reală a telecomunicaţiilor. Am avut ocazia să dobândesc experienţa practică şi să aplic teoria învăţată în cadrul facultăţii, ceea ce consider că mă va ajuta să dezvolt o carieră de succes în domeniu. Pot spune cu certitudine că experienţa acumulată m-a făcut să câştig mai multă încredere în mine”, a declarat Sabina Şerban, absolventă Orange Education Programme. 

Anul trecut Orange a anunţat planul său strategic pe următorii 5 ani, Conquest 2015, iar societatea este unul dintre pilonii principali care stau la baza acestuia, alături de clienţi şi de angajaţi. Prin urmare, tot ce ţine de impactul Orange în societate şi contribuţia pe care o are la dezvoltarea ei sunt în centrul planului de acţiuni al companiei. Astfel, investiţia în educaţie este una dintre priorităţile Orange de responsabilitate socială corporativă. Alături de Orange Education Programme, compania a mai lansat de curând programul Orange First Step - stagii de practică pentru studenţi. De asemenea, angajaţii Orange sunt voluntari în proiectul ENGAGE cu scopul de a-i ajuta pe elevii de liceul să îşi aleagă o profesie în funcţie de vocaţia lor.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/28-de-studenti-au-absolvit-cursurile-orange-education-programme