laptop, modem si internet intr-o noua oferta Orange

BUCURESTI - 23 noiembrie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Orange lanseaza un pachet complet de acces la internet, care contine un laptop performant, un card de date sau un modem USB pentru conectare si un abonament pentru acces nelimitat la internet.

Incepand de luni, 26 noiembrie, noua oferta de abonare este disponibila in toate magazinele Orange din reteaua proprie de distributie si prin vanzare directa.

Clientii Orange care incheie un abonament de acces nelimitat la internet beneficiaza de cele mai bune tarife la cele doua modele de laptop DELL din oferta. In plus, daca se aboneaza pe o perioada de 2 ani, primesc gratuit modemul USB sau cardul de date pentru conectare.

Fiecare isi va putea personaliza oferta in functie de nevoile si preferintele sale si va putea alege modemul USB sau cardul de date dorit, un abonament de acces nelimitat la internet sau unul dintre abonamentele Home & Office Pack, precum si unul dintre cele doua modele de laptop, DELL Latitude D630 la 771 de euro* sau DELL Inspiron 1521 la 571 de euro .

Clientii Orange persoane fizice care aleg un abonament de internet nelimitat beneficiaza de solutii flexibile de finantare la achizitionarea laptopului. Aceasta poate fi platit cash sau in rate, cu avans 0, prin creditul oferit de Cetelem. Creditul se obtine pe loc, in orice Orange shop, iar perioada de finantare este cuprinsa intre 12 si 60 de luni.

„Pentru a facilita accesul la serviciile internet broadband, Orange ofera clientilor o solutie completa de conectare la Internet, formata din laptop, modem si acces internet nelimitat la tarife foarte avantajoase. Mai mult, laptopul poate fi achizitionat si in rate, cu avans 0”, a declarat Bogdan Rauta, Mobile Data Proposition Manager, Orange Romania.

Despre Orange Romania S.A.

despre Orange Romania

Orange este lider de piata in Romania cu 9,310 milioane de clienti la sfarsitul lunii septembrie 2007 si este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicatii din lume.

La sfarsitul lunii septembrie 2007, Orange Romania a avut venituri de 326 milioane de euro, in crestere cu 24,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Pentru a fi aproape de clienti, Orange a dezvoltat o larga retea de magazine proprii ce cuprinde in prezent 61 de locatii in toata tara.

Orange Romania ofera o gama larga de servicii de comunicatii: voce, date, mesaje scrise, mesaje multimedia, wap, e-mail, 3G+, HSUPA, wireless IP, WiFi, USSD etc. Orange a fost primul operator din Romania care a oferit servicii video pe telefonul mobil, incluzand Live-TV.

Orange Romania se remarca prin cea mai larga acoperire a retelei si performante excelente in serviciile de asistenta oferite clientilor. Orange inseamna dorinta de a crea un viitor mai bun si de a oferi o experienta de comunicare cat mai simpla si mai intuitiva. Orange inseamna mai mult decat tehnologie, telefonie mobila sau retele GSM, este un brand creat pentru a facilita comunicarea intre oameni si a aduce valoare comunitatilor in care opereaza. Grupul France Telecom are o strategie de responsabilitate sociala corporativa bine definita, prin care ne asiguram ca activitatea noastra se desfasoara intr-o maniera responsabila.

Amalia Fodor, PR Manager
PR@orange.ro