Cu ocazia zilei mondiale a sănătăţii Ozone Laboratories lansează programul „Se sună de sănătate”

BUCURESTI - 10 aprilie 2006

Comunicat tip General in Social

Ozone Laboratories doteaza scolile din Bucuresti cu Truse de Prim-Ajutor.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii producătorul de medicamente Ozone Laboratories lansează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti programul „Se sună de sănătate”. În cadrul acestui program Ozone Laboratories urmează să echipeze până la mijlocul lui 2007 unităţile de învăţământ din capitală cu truse de prim ajutor. Primul pas al programului se îndreaptă către toate şcolile generale din sectoarele 4 şi 6 unde învaţă aproximativ un număr de 37.000 elevi. În total au fost livrate şi montate truse de prim ajutor în 50 de şcoli generale şi 5 şcoli speciale. De asemenea, de această iniţiativă a companiei farmaceutice s-au bucurat şi cele două cluburi de elevi din aceste sectoare, cluburi unde desfăşoară activităţi sportive în jur de 2000 de elevi în fiecare săptămână.

„Cu toţii ştim cât de jucăuşi sunt copiii şi cât de repede se pot accidenta, mai ales în timpul recreaţiilor. Prin acest program dorim astfel să ne asigurăm că elevii vor beneficia de îngrijiri medicale primare de fiecare dată când se împiedică în curtea şcolii sau când sunt faultaţi în timpul unei partide de fotbal la ora de sport,” spune dl Florentin Scarlat, Corporate Affairs Director, Ozone Laboratories. „Pentru orice companie farmaceutică sănătatea populaţiei este întotdeauna pe primul loc, mai ales atunci când este vorba de copii,” subliniază Florentin Scarlat.

Programul s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti cu ajutorul căruia au fost identificate instituţiile de învăţământ la care au ajuns primele 57 de truse, toate avizate de către Ministerul Sănătăţii. Directorii şcolilor au decis asupra locului unde au fost montate trusele. Indiferent dacă se află în laboratoare, în sălile de sport sau în cancelarii, accesul la conţinutul truselor o vor avea doar învăţătorii şi profesorii.

„Iniţiativa Ozone Laboratories nu poate decât să ne încânte, în special pentru că vine în completarea programului Educaţie pentru Sănătate iniţiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării acum trei ani. Siguranţa elevilor şi starea de sănătate sunt principalele noastre obiective, iar programul pe care îl lansează azi Ozone Laboratories vine să ne susţină eforturile în acest sens,” spune dl. Inspector General Cristian Alexandrescu.

Ozone Laboratories va dota pană la sfârşitul acestui an peste 120 de şcoli generale din capitală cu truse de prim ajutor, urmând ca pe parcursul unui an de zile toate şcolile din Bucureşti să beneficieze de astfel de truse.

Despre Ozone Laboratories

Grupul Ozone Laboratories, a intrat pe piaţa farmaceutică din România în august 2001. De la venirea pe piaţă, Ozone Laboratories a înregistrat o creştere accelerată a cifrei de afaceri în fiecare an. Creşterea cifrei de afaceri a Ozone s-a putut face numai prin lansarea în 2004 a unui nou program de investiţii de 14 milioane de euro care se va desfăşura pe parcursul a trei ani. Ozone Laboratories va continua să investească în programe sociale alocând pentru 2006 un buget de peste 180 000 Euro. Programele sociale vor fi dezvoltate atât de Ozone Laboratories în mod direct, prin parteneriate cu diverse ONGuri, cât şi prin intermediul Fundaţiei Ozone.


Florentin Scarlat,
Corporate Affairs Director,
Tel: 4057470
corporate.affairs@ozonelaboratories.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ozone-laboratories/cu-ocazia-zilei-mondiale-a-sanatatii-ozone-laboratories-lanseaza-programul-se-suna-de-sanatate