Ozone Laboratories îşi consolidează poziţia în CEE

BUCURESTI - 18 septembrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Bristol-Myers Squibb, partner strategic al Ozone Laboratories în Polonia, Slovacia şi Bulgaria

Ozone Laboratories, compania farmaceutică cu una din cele mai mari rate de dezvoltare în Europa Centrală şi de Est a încheiat un parteneriat strategic cu Bristol-Myers Squibb pentru administrarea produselor din portofoliul acesteia în Polonia, Bulgaria şi Slovacia, aceasta însemnând în principal marketing şi vânzări.

Parteneriatul a fost anunţat pe data de 12 septembrie pentru Bulgaria, unde întreg portofoliul Brystol-Myers Squibb va fi transferat către Ozone Laboratories, inclusiv medicamentele sub patent pentru arii terapeutice precum HIV/SIDA, oncologie, sistemul nervos central şi cardiologie. Ca şi consecinţă a încheierii parteneriatului, toţi angajaţii BMS din Bulgaria vor fi transferaţi către Ozone Laboratories, începând cu sfârşitul lunii octombrie.

La Bratislava, Slovacia, pe data de 13 octombrie a fost anunţat parteneriatul local dintre cele două companii, în cadrul căruia întreg portofoliul local BMS, împreună cu cei 27 de angajaţi ai Bristol-Myers Squibb vor fi transferaţi către Ozone Laboratories. De asemenea, Ozone Laboratories a decis că subsidiara companiei din Slovacia va prelua şi coordonarea subsidiarei Ozone Laboratories din Republica Cehă.

Ultima etapă a încheierii parteneriatului s-a desfăşurat la Varşovia, pe 14 septembrie. Pentru piaţa poloneză, Ozone Laboratories a preluat întreg portofoliul de OTC-uri (medicamente fără prescripţie) şi de asistenţă primară al Bristol-Myers Squibb. De asemenea, Ozone a preluat şi angajaţii Bristol-Myers Squibb care se ocupau de promovarea unor mărci cheie precum Fervex, Upsarin şi Efferalgan.

“Suntem onoraţi că Bristol-Myers Squibb a ales Ozone Laboratories pentru a le reprezenta mărcile în Bulgaria, Slovacia şi Polonia”, a declarat Christopher Henwood, CEO, Ozone Laboratories. “Aceasta reprezintă o recunoaştere a succesului şi forţei companiei noastre în regiune. Consider că acest parteneriat va genera profit pentru ambele companii. În primul rând va da Bristol-Myers Squibb posibilitatea să se concentreze pe produsele sale cheie, la nivel global, în timp ce noi vom fi în măsură să ne continuăm creşterea rapidă într-o regiune de importanţă strategică pentru noi.”

Ozone Laboratories va continua să comercializeze medicamente sub brand propriu în cele trei tări, promovând în acelaşi timp şi portofoliul Bristol-Myers Squibb care va fi comercializat în continuare sub brandul BMS.

Despre Ozone Laboratories

Grupul Ozone Laboratories a fost înfiinţat în 2001, având ca principal obiectiv să devină un jucător important pe piaţa farmaceutică în regiunea Europei Centrale şi de Est. România este prima piaţă în care grupul a ales să investească şi, încă de la intrarea pe această piaţă, compania a raportat anual creşteri importante ale cifrei de afaceri. La sfârşitul anului 2005, compania şi-a făcut intrarea în TOP 20, companii farmaceutice cu cele mai importante vânzări în România.
În prezent, Ozone Laboratories a înfiinţat subsidiare în: România, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Ucraina, Turcia şi Ungaria.

Florentin Scarlat,
Corporate Affairs Director
Tel: +40-21-4057470
corporate.affairs@ozonelaboratories.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ozone-laboratories/ozone-laboratories-isi-consolideaza-pozitia-in-cee