Declarația de la Torino Privind poziția PNȚCD pentru întoarcerea acasă a românilor de pretutindeni

BUCURESTI - 24 februarie 2016

Comunicat tip General in Politic

PNȚCD, partidul simbol al românilor care, în cursul istoriei, a luptat neobosit pentru prosperitatea și demnitatea neamului românesc și care, în vremuri ale erupției răului, a apărat până la sacrificiul suprem al dragostei, dreptatea și adevărul pentru salvgardarea ființei naționale,

Declarația de la Torino Privind poziția PNȚCD pentru întoarcerea acasă a românilor de pretutindeni

PNȚCD, partidul simbol al românilor care, în cursul istoriei, a luptat neobosit pentru prosperitatea și demnitatea neamului românesc și care, în vremuri ale erupției răului, a apărat până la sacrificiul suprem al dragostei, dreptatea și adevărul pentru salvgardarea ființei naționale,

 

Constatând:

Că, după marea mișcare spirituală de dezrobire de sub ideologia comunistă, România a fost aruncată într-o noua criză morală și spirituală, de o clasă politică iresponsabilă și coruptă;

Că aceasta criză morală a atins însăși fibra națională, dând naștere unui fenomen de dezrădăcinare a patriei, în prezent aproximativ 5 milioane de români fiind plecați din țară, fără speranța revenirii;

Că acest fenomen al dezrădăcinării se opune aspirațiilor Neamului Românesc, tinde să devină ireversibil și compromite speranța rezidirii țării,

 

Declarăm:

România este o țară cu resurse umane și naturale, reper de cultură, toleranță și spiritualitate pentru alte națiuni, capabilă să asigure prosperitatea familiilor și cetățenilor ei;

Părăsirea țării de către milioane de români, siliți să-și caute rostul pe alte meleaguri, sărăciți și umiliți în propria patrie, este cauzată de vinovăția exclusivă a statului român iresponsabil și corupt, pus în slujba altor interese și care a trădat poporul român;

Plecarea din țară a milioane de români nu a reprezentat și nu reprezintă o soluție pentru aceștia, viața marii lor majorități în diaspora fiind trăită în privațiuni materiale, în umilință și fără speranță în viitor;

Acest uriaș exod a condus, deopotrivă, la distrugerea vieții altor milioane de români, copii și părinți deznădăjduiți, o adevărată dezrădăcinare chiar și a acelora care, formal, au rămas pe meleagurile patriei. Familia românească creștină este în pericol, cu consecințe incalculabile pentru viitorul națiunii, situație fără precedent în istorie;

Exodul milioanelor de români a adus prejudicii ireparabile asupra dezvoltării economiei și națiunii și este unul dintre motivele majore ale colapsului economic, social și spiritual din țară. România dintre granițele ei formale a suferit o schimbare dramatică.

 

În aceste condiții, prin această Declarație solemnă, dată publicității în mod simbolic la Torino - Italia, oraș în care trăiește una dintre cele mai mari comunități românești din lume, victimă a acestui fenomen tragic,

 

PNTCD Hotărăște:

Cerem națiunii române schimbarea clasei politice actuale și preluarea controlului statului de către poporul român, pentru instaurarea democrației reale;

Ne asumăm și cerem tuturor vectorilor naționali responsabili adoptarea unui amplu Program Național pentru reîntoarcerea acasă a milioanelor de români, obligați să-și părăsească patria mamă. Programul se fundamentează pe recunoașterea de către statul român a vinovației exclusive pentru acest exod. Recunoaștera vinovației statului este singura opțiune a statului iresponsabil și corupt pentru a deveni legitim.

Programul va fi pus în operă printr-o Lege Reparatorie pentru Diaspora, adoptată de Parlament. Legea reparatorie va conține reglementări privind: sprijin direct pentru reîntregirea familiilor dezbinate; asigurarea rezidențelor printr-un amplu proiect rezidențial la nivel național, finanțat public; facilități fiscale; program de sprijin financiar prin creditări garantate de stat; parteneriate public-private; asigurarea reprezentativității Diasporei în structurile statului.

 

În condițiile în care Președintele României, Guvernul și Parlamentul refuză asumarea vinovăției pentru acest fenomen al dezrădăcinării, în numele statului român, și nu va fi adoptat acest Program reparatoriu pentru revenirea fraților noștri de peste granițe în casa noastră comună, România, în tradiția partidului nostru din perioada comunistă,

PNȚCD va încuraja și sprijini organizarea în sânul Diasporei, a unui Guvern în Exil, capabil să lupte pentru drepturile românilor și pentru o Românie Reîntregită!

 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

   Aurelian Pavelescu,

   Președinte PNȚCD

 

 

 

 

 

 

 

 

20.02.2016 – Torino, Italia

Despre Partidul National Taranesc Crestin Democrat

PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT

EU, RO, București, Cod Poștal 020921, B-dul Carol I, № 24, Sector 2 Email: comunicare.pntcd@yahoo.ro
Tel/fax 021.313.66.20, mobil 0723484016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/partidul-national-taranesc-crestin-democrat/declaratia-de-la-torino-privind-pozitia-pn-cd-pentru-intoarcerea-acasa-a-romanilor-de-pretutindeni