CrosFest, mişcă societatea civilă din loc!

BUCURESTI - 8 septembrie 2009

Comunicat tip General in Social

Primul cros al societăţii civile, CrosFest, va avea loc duminică, 13 septembrie, în centrul istoric al Bucureştiului. Evenimentul este organizat de Asociaţia Sport pentru Viaţă şi face parte din ONGfest, un proiect iniţiat şi organizat de Federaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

CrosFest, mişcă societatea civilă din loc!

În ultima zi a ONGfest, Asociaţia Sport pentru Viaţă, va da startul CrosFest. Concurenţii vor porni din faţa Palatului CEC, de pe Calea Victoriei şi vor finaliza traseul de 2 kilometri pe Podul Haşdeu.

Înscrierile se fac la locul evenimentului, începând cu ora 9.00, dar şi la standul Sport pentru Viaţă din cadrul ONGfest, între orele 11.00 şi 16.00, în ziua premergătoare competiţiei. Concurenţii pot afla mai multe detalii şi se pot înscrie până atunci şi pe www.BlogpentruViata.ro.

Participanţii se vor bucura de numeroase surprize: o încălzire la ora 10.30, alături de campioana mondială la fitness, Diana Oprea, 30 de premii şi 30 de menţiuni pentru câştigători şi o tombolă cu premii speciale pentru toţi cei înscrişi în concurs.

Sunt aşteptaţi la CrosFest participanţi de toate vârstele, alergătorii fiind împărtiţi pe cinci categorii de vârstă: Categoria I – 10-16 ani, Categoria II – 17-28 ani, Categoria III – 29-40 ani, Categoria IV – 40-60, Categoria V – 60 +. Nivelul conditiei fizice nu este un criteriu de participare sau selectare, fiind încurajată înscrierea atât a celor obişnuiti cu efortul fizic, dar şi a alergătorilor care participa pentru prima dată la un eveniment sportiv.

Partenerii media care au sprijinit Sport pentru Viaţă în promovarea evenimentului sunt GreenReport.ro, Studentie.ro, Ambition.ro, BizCampus.ro şi RadioLynx.ro.

Despre Sport pentru Viaţă:
Asociatia Sport pentru Viaţă a luat naştere în 2007 cu scopul de a promova sportul ca o activitate esenţială pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor. Caracterul campaniilor şi proiectelor iniţiate în cei trei ani de existenţă este unul educativ-informativ. La acesta se alătură o componentă purternică la nivel actanţial, definind strategia generală a Asociaţiei: “Learning by doing.” Sport pentru Viaţă este o campanie iniţiată şi susţinută de Gabriela Szabo.

Despre PASTEL AGE

Sport pentru Viaţă este cel mai drag proiect al agenţiei Pastel Age, agenţie specializată în marketing experenţial.

Alexandra Dumitru
PR Manager Pastel Age

Mobile: 0752.233.762
Mail: alexandra.dumitru@pastelgroup.ro

alexandra.dumitru@pastelgroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pastel-age/crosfest-misca-societatea-civila-din-loc