Informare despre Noul Cod de Procedură Civilă

BUCURESTI - 7 februarie 2013

Comunicat tip General in Politic, Social, Juridic

Pentru o sumară informare facem precizarea că Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după data de 15 februarie 2013.

Informare despre Noul Cod de Procedură Civilă

   Vă rugăm să aveţi în vedere că prin OUG nr. 4/2012 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de Procedură Civilă pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, prevederile noului cod de procedură civilă intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.   Pentru o sumară informare facem precizarea că Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după data de 15 februarie 2013.   Pentru toate procesele şi executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată la data de 15.02.2013 se aplică procedura instituită de vechiul cod de procedură civilă.   Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a NCPC se modifică un număr important de acte normative aflate în vigoare, printre care şi Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Dispare sintagma „societate comercială” şi nu se mai poate utiliza termenul de „comerciant”. Acestea se înlocuiesc cu cea de „societate” şi respectiv „profesionist”. Modificarea Legii nr. 31/1990 impune ca în termen de 2 (doi) ani, respectiv până la data de 14 februarie 2015, societăţile înregistrate în Registrul Comerţului care au în denumire sintagma „societate comercială” sunt obligate a efectua demersurile necesare înlocuirii acesteia cu termenul „societate”. Înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv este scutită de taxa de înregistrare. În situaţia în care nu se cere modificarea actului constitutiv, societatea intră în dizolvare urmată de lichidare.    Prin acelaşi act normativ, începând cu data de 15.02.2013 părţile, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv dupa declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii. Începând cu data de 01 august 2013 lipsa supunerii prealabile introducerii acţiunilor în instanţă la procedura de mediere conduce la aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.    Insistăm asupra beneficiilor rezultate din procedura medierii, având în vedere rapiditatea acesteia precum şi costurile extrem de reduse pe care le implică.    Vă recomandăm ca orice relaţie în materie de mediere să o solicitaţi d-lui. Alexandru Ionaşcu, tel: 0730 190 826, reprezentantul Confederaţiei Patronatul Român (C.P.R.) pe lângă Consiliul de Mediere. În sprijinul membrilor C.P.R. anexăm prezentului comunicat Registrul Naţional al Mediatorilor 2013, ce poate fi descărcat gratuit de pe site-ul www.registrulmediatorilor.ro, cu link pe adresa de e-mail a reprezentatului C.P.R. în măsură să răspundă la întrebări şi să facă precizările necesare.

Gheorghe NAGHIU

Presedinte CONFEDERATIA PATRONATUL ROMAN

Cornel IONASCU

Presedinte Executiv al Colegiului Director

CONFEDERATIA PATRONATUL ROMAN

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/patronatul-roman/informare-despre-noul-cod-de-procedura-civila