Primii pasi spre realizarea unui Dialog Social Real in epoca USL-ista

BUCURESTI - 10 decembrie 2012

Comunicat tip General in ONG, Politic, Social

Patronatul Român împreună cu Federaţia Sindicatelor din Metrorex, RATB şi RADET, reprezentative la nivel naţional, am iniţiat negocierea, semnarea şi legalizarea primului Contract Colectiv de Muncă la nivel Naţional conform Legii nr. 62 / 2011 pe Sectorul - Servicii comunitare şi utilităţi publice, Gestionarea deșeurilor, Activități de Decontaminare și de Protecție a Mediului, pe care avem peste 51% din numărul total de salariaţi ai sectorului de activitate. De asemenea, am demarat discuţiile cu Sindicatele reprezentative la nivel naţional pe încă două sectoare importante din industria României cu finalitate în primul trimestru al anului 2013.

Primii pasi spre realizarea unui Dialog Social Real in epoca USL-ista
 Economia României va intra în normalitate numai atunci când politicile macro-economice vor fi stabilite, susţinute şi asumate de către Guvern împreună cu Patronatele și Sindicatele Reale şi Reprezentative. 

Gheorghe NAGHIU

Suntem onoraţi să aducem la cunoştinţă, mediului de afaceri din România că PATRONATUL ROMÂN, este singura instituţie patronală din ţară care a obţinut reprezentativitate la nivel naţional conform noii Legii 62/2011 pentru 8 (opt) Sectoare ale Economiei Naţionale, şi pe încă 6 (şase) Sectoare de activitate în curs de obţinere, cu un număr total de salariaţi al firmelor membre şi ONG -rilor partenere, de peste 8% din totalul  salariaţilor din România.  

De asemenea, P.R. este singurul ONG din România care a fost Certificat  ISO în 4 (patru) Sisteme de Management al Calităţii, conferind încă o dată realism şi valoare activităţii patronale şi a propriului statut.

Considerăm că, economia României va intra în normalitate numai atunci când politicile macro-economice vor fi stabilite, susţinute şi asumate de către Guvern împreună cu Patronatele și Sindicatele Reale şi Reprezentative. Falsul dialog între structuri patronale şi sindicale fără reprezentativitate nu pot impune reguli, nu pot emite opţiuni, nu au de unde cunoaşte complexitatea raporturilor din economie şi pe cale de consecinţă, este necesară marginalizarea acestora, până la obţinerea reprezentativitaţii aşa cum legea o impune.

Prin reprezentanţii noştri împuterniciţi să ne reprezinte interesele în relaţiile cu autorităţile publice centrale, teritoriale şi sindicale, urmărim raportarea regulilor cererii şi ofertei, al corectitudinii licitaţiilor organizate de sectorul bugetar, de utilizare a fondurilor provenite din taxe, impozite şi finanţări europene, de respectare a legii împotriva oricărei forme de condiţionare, constrângere ori limitare a liberei concurenţe.

Toţi membrii noştri au aderat la statutul P.R. conştienţi fiind de faptul că o structură patronală reprezentativă, are capacitatea de a le reprezenta şi promova interesele, de a le susţine punctele de vedere în raport cu autorităţile publice şi sindicale, de a exprima şi susţine amendamente la proiecte de actele normative în vigoare sau aflate în dezbatere publică.

Patronatul Român este locul în care se dă o iniţiere practică în managementul performant al afacerilor  şi  unde „facem oameni demni de a se numi oameni, cetăţeni conştienţi şi luminaţi”.               

 Gheorghe NAGHIU - Preşedinte                                     

Cornel IONAŞCU - Presedinte Executiv al Colegiului Director

Taguri: PrONGRomania