Instruiri acreditate în domeniul Sistemelor de Management al Calităţii ISO 9001:2000

Targu Mures - 2 noiembrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

PEGAS Sisteme de Management, lider de piaţă în domeniul consultanţei pentru sisteme de management bazate pe standarde internaţionale, continuă seria instruirilor în domeniul sistemelor de management prin organizarea în perioada 15 – 17 noiembrie 2006, a unei noi sesiuni de instruire axată pe cerinţele standardului de calitate ISO 9001:2000, inclusiv modificările apărute faţă de varianta ISO 9001:1994.

Pentru ca o organizaţie să funcţioneze cu succes este necesar ca aceasta să fie coordonată şi controlată într-un mod sistematic şi transparent. Activitatea de management al unei organizaţii include printre alte categorii de management şi MANAGEMENTUL CALITĂŢII. Familia de standarde ISO 9000 ajută organizaţiile, de orice tip sau marime, să implementeze şi să conducă eficace un sistem de management al calităţii. Un sistem de management al calităţii furnizează încredere, atât organizaţiei cât şi clienţilor săi, că organizaţia este capabilă să ofere în mod consecvent, produse sau servicii de CALITATE.

Cursurile Manager Calitate ISO 9001:2000 oferite de PEGAS Sisteme de Management, tratează într-un mod accesibil pentru cursanţi, modalităţile de proiectare, implementare, menţinere şi îmbunătăţire a unui sistem de management al calităţii, bazat pe standardul ISO 9001:2000, prin aplicarea tehnicilor, metodelor şi instrumentelor de management al calităţii. Cursurile sunt acreditate de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor din România.

Cine ar trebui să participe
Cursurile se adresează Top Managementului, Managerilor Sistemelor de Calitate precum şi membrilor din echipele de implementare ISO, din firmele care doresc să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu standardele de calitate internaţionale.

Obiectivele cursului
•Cunoaşterea familiei de standarde ISO 9000
•Înţelegerea cerinţelor standardului ISO 9001:2000
•Cunoaşterea etapelor şi a modalităţilor de proiectare şi implementare a unui sistem de management al calităţii ISO 9001:2000
•Însuşirea modalităţilor de menţinere şi îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii
•Implementarea şi utilizarea tehnicilor, metodelor şi instrumentelor de management al calităţii
•Cele mai bune practici de certificare cu succes conform ISO 9001:2000

Alte informaţii
La absolvire se eliberează diplome nominale, recunoscute de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cursurile sunt interactive şi aplicative, având un pronunţat caracter practic. Se acordă asistenţă telefonică şi/sau prin e-mail pe parcursul pregătirii practice. Materialele pentru instruire corespund unui standard profesional de înalt nivel cuprinzând: videoproiecţie, suport de curs pentru participanţi, studii de caz, simulări, metode creative, jocuri de rol.

Calitatea programelor de instruire PEGAS Sisteme de Management este asigurată de experienţa dobândită în cei peste 6 ani de activitate în proiectarea şi implementarea sistemelor de management de calitate, în cadrul a peste 600 de organizaţii lider în domeniile lor de activitate. Prin urmare, echipa de instruire de la PEGAS Sisteme de Management posedă o experienţă teoretică şi practică extraordinar de vastă, necesară unei instruiri eficiente.

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, vă rugăm să luaţi legătura cu noi: tel. 0265-30 69 40, e-mail instruiri@pegas.ro, www.pegas.ro.

Despre PEGAS Sisteme de Management

Despre PEGAS Sisteme de Management
PEGAS Sisteme de Management este o companie de consultanţă în management având capital integral românesc şi o dezvoltare continuă din anul 2000. Lider pe piaţa românească a consultanţei în sisteme de management bazate pe standarde internaţionale, în ceea ce priveşte cifra de afaceri, numărul de clienţi şi numărul de consultanţi, PEGAS Sisteme de Management a oferit soluţii de management unui număr de peste 600 de clienţi din toate domeniile vieţii economice. Suntem mândri că lideri în domeniile lor de activitate, precum E.ON Gaz România, Grup SEROUSSI, CARMOLIMP, KUBO Ice Cream (îngheţata Amicii), BETTY ICE, BERE MUREŞ, BUCOVINA Enterprises, CAFEA FORTUNA, PETROM sau S.M.U.R.D., ne-au acordat încrederea lor.
Pe lângă consultanţă, PEGAS acordă şi instruire în domeniul sistemelor de management bazate pe standarde internaţionale, consultanţă strategică pe baza conceptului Balanced ScoreCard şi al automatizării proceselor de afaceri - Business Process Management.

Reka Fogarasi
Manager Instruiri
M: 0728 99 40 81
T: 0265 30 69 40

instruiri@pegas.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pegas-sisteme-de-management1/instruiri-acreditate-in-domeniul-sistemelor-de-management-al-calitatii-iso-90012000