PNL Braila
Descrierea companiei PNL Braila
Ideea lansării unui site şi a unui forum dedicate discuţiilor privind birocraţia din România a revenit domnului Bogdan Olteanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României şi membru al Partidului Naţional Liberal. Cu ocazia Şcolii de Vară a Tineretului Naţional Liberal de la Mamaia, din vara 2006, el a lansat, ca o provocare, adresată tinerilor liberali din întreaga ţară, proiectul unui astfel de site.
Justificând această iniţiativă, Bogdan Olteanu a arătat că, în calitate de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, s-a întâlnit cu cetăţeni din multe judeţe ale ţării iar plângerile acestora legate de birocraţie au fost extrem de numeroase. Pe de altă parte, el şi-a justificat preferinţa către Internet prin faptul că, deja, în România există multe persoane, preponderent tineri, pentru care lumea virtuală nu mai are nici un secret. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a adresat tinerilor liberali pentru a realiza un astfel de forum.
mt_ignore:Echipa TNL www.debirocratizare.roDin acel moment, tinerii liberali au preluat proiectul care, într-un timp foarte scurt, a devenit realitate. După ce Biroul Permanent Naţional al TNL a aprobat Programul Naţional 'Debirocratizare.ro', realizarea sa practică a fost încredinţată unei echipe de tineri liberali coordonată de Diana Tuşa.
Ei sunt cei care vă spun acum 'Bine aţi venit!' şi vă invită să apăsaţi cât mai curând butonul 'DEBIROCRATIZEAZĂ!'.
Comunicate PNL Braila :
-
Braila - 24 septembrie 2007
-
Braila - 7 martie 2007
-
Braila - 9 februarie 2007
Vezi toate comunicatele companiei PNL Braila.