-
Satu Mare - 20 ianuarie 2005
La finalul întâlnirii pe care prefectul judeţului Satu Mare a avut-o săptămâna trecută cu liderii de sindicat de la SC TEXTILA ARDELEANA SA Satu Mare şi reprezentanţii Serviciului pentru investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, Gărzii financiare şi Biroului vamal Satu Mare, care a avut drept scop prezentarea situaţiei de fapt din societate, eliminarea tensiunilor care ar putea genera conflicte sociale majore şi o eventauală salvare şi relansare a activităţii de producţie, s-a anunţat că va urma o discuţie şi cu cei care sunt direct implicaţi în gestionarea situaţiei de la TEXTILA ARDELEANA.
comunicatul de presa
-
Satu Mare - 17 ianuarie 2005
În data de 17 ianuarie, prefectul Radu Bud a prezidat, pentru prima dată de la numirea în funcţie, săptămânala şedinţă a Comitetului Operativ Consultativ Satu Mare, la care au participat subprefectul Rudolf Riedl, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ştefan Szabo şi Paula Mare, viceprimarul municipiului Satu Mare, Viorel Solschi, şi secretarii generali de la Prefectură şi Consiliul judeţean, Octavian Lazin şi Cornelia Bota. La discuţii a fost invitat şi şeful Serviciului comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, subcomisar Zamfir Moza.
comunicatul de presa
-
Satu Mare - 29 iulie 2004
Cu prilejul Zilei Imnului, în data de 29 iulie, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, începând cu orele 11,00, s-au desfăşurat o serie de manifestări.
comunicatul de presa
-
Satu Mare - 29 iulie 2004
În data de 29 iulie, prefectul judeţului Satu Mare, domnul Valer Marian, a primit o delegaţie a Ligii Luptătorilor din Decembrie 1989 Satu Mare, condusă de preşedintele ligii, colonelul(r) Petre Golban.
comunicatul de presa
-
Satu Mare - 28 iulie 2004
În prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, ministrului delegat pentru Administraţia Publică, domnul Gheorghe Emacu, directorilor de instituţii publice deconcentrate şi a reprezentanţilor mass-media locale, în data de 27 iulie s-a desfăşurat, în sala mică de şedinţe a Palatului Admsinistrativ, festivitatea de instalare a domnului Valer Marian în funcţia de prefect al judeţului Satu Mare.
comunicatul de presa
-
Satu Mare - 28 iulie 2004
În organizarea Prefecturii judeţului Satu Mare, Consiliului judeţean, Primăriei municipiului Satu Mare şi Garnizoanei Satu Mare, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie, în data de 29 iulie, începând cu orele 11,00, vor avea loc o serie de manifestări cultural- artistice închinate Zilei Imnului Naţional al României.
comunicatul de presa