Teamology Institute răspunde la principalele provocări ale liderilor de echipe complexe din Romania cu un program dedicat
BUCURESTI - 10 ianuarie 2023
Comunicat tip General in Afaceri
Teamology Institute , prima companie din Romania specializată ȋn construirea și dezvoltarea echipelor performante, lansează “Leading High-Performing Teams”, un program intensiv de pregătire a liderilor de nivel executiv care doresc să își conducă mai bine echipele spre performanță. Programul ȋncepe pe 2 februarie 2023 și a fost proiectat de specialiștii Teamology Institute ca răspuns la dificultăţile reale din piaţă identificate de studiul ”Conducerea echipelor în România”.
Cosmin Alexandru si Raluca Raschip, co-fondatorii Teamology Institute
Teamology Institute a lansat studiul ”Conducerea echipelor în România” ȋn 2022, pe un eșantion de 122 de manageri de top și lideri de echipe din Romania, 20% dintre aceștia avȃnd poziţie de CEO. Acesta a relevat faptul că managerii participanți la studiu sunt mai puţin multumiţi de felul ȋn care își îndeplinesc cele mai importante sarcini de leadership și mai multumiţi de felul ȋn care le execută pe cele mai puţin importante. Sarcinile de leadership percepute a fi importante pentru performanța echipei și care necesită ȋmbunătăţire, conform studiului, sunt: aducerea celor mai buni oameni ȋn echipă, crearea sistemelor și proceselor optime pentru performanță, păstrarea focusului echipei pe atingerea rezultatelor și crearea unui mediu în care oamenii învață din succese și eșecuri.
Studiul a mai dezvăluit că de 10 ori mai mulţi manageri consideră că este mai degrabă dificil decȃt ușor să construiești o echipă perfomantă, iar ponderea celor care au această părere este chiar mai mare printre cei care conduc echipe de top management. De asemenea, managerii percep a fi mai ușor atunci când echipa petrece timp împreună luând decizii sau lucrând efectiv la un proiect. Realitatea echipelor din organizaţiile studiate este că membrii echipelor petrec cel mai mult timp ȋmpreună cu activităţi mai puţin productive, și anume informȃndu-se unii pe alţii.
Teamology Institute vine cu o soluţie la acest dezechilibru dintre aspiraţiile și realitatea managerilor din companii și propune o abordare nouă ȋn pregătirea liderilor, pe care să ȋi ghideze ȋn construirea și conducerea de echipe solide și performante.
“Leading High-Performing Teams“ este un program de pregătire intensivă pentru lideri ce va fi derulat sub ghidarea fondatorilor Teamology Institute, Cosmin Alexandru și Raluca Răschip, specialiști ȋn dezvoltarea echipelor performante. Programul va ȋncepe pe 2 februarie 2023 și va fi ȋmpărţit ȋn 4 workshopuri pe parcursul lunii februarie. Cei doi consultanţi ȋi vor ghida pe participanţi cu instrumente practice derivate din concepte validate știinţific și vor lucra pe cazurile concrete din organizaţiile acestora. Participanţii vor ramȃne cu instrumente practice dar și cu cunoștinţe aprofundate despre motivarea individuală a membrilor echipelor, creșterea nivelului de ȋncredere a acestora și vor dobȃndi elementele esenţiale pentru a construi echipe cu performanţe ȋnalte.
“Echipele excelente sunt principalul avantaj competitiv al organizaţiilor din care fac parte și aduc rezultate de business mai bune. În afaceri, cea mai dificilă sarcină a unui lider este construirea unei echipe performante. Așa a fost dintotdeauna, dar în 2023 situaţia se ȋntrevede și mai grea. Criza economică care se profilează ne va cere să fim cei mai buni ȋn domeniile noastre. Eficacitatea unei organizații va depinde mai mult decȃt oricând de eficacitatea fiecărei echipe din componenţa sa. Vrem să ducem acest set de bune practici de diagnoză și dezvoltare a echipelor performante în cât mai multe organizaţii, începând cu echipa de leadership,” a spus Raluca Răschip, co-fondatoarea Teamology Institute și Team Transformation Practitioner.
“În ultimii ani am lucrat intens cu echipele de leadership ale unor organizaţii mari multinaţionale sau antreprenoriale, dar și cu echipe de tineri antreprenori. Pandemia a accelerat importanța performanței în echipă pentru că a obligat cele mai multe organizații să performeze în paradigma “echipa de echipe”. Și puține organizații au fost pregătite pentru această transformare subită. Post-pandemie și ȋn plină criză energetică și de resurse, credem că vor câștiga organizațiile care vor ști să-și atingă obiectivele folosind tocmai această paradigmă. Dincolo de opiniile și experiențele de succes ale fiecăruia dintre noi, există o știință și o practică în spatele echipelor care obțin performanță în mod sistematic, nu doar uneori,” a adăugat Cosmin Alexandru, co-fondatorul Teamology Institute și Team Transformation Practitioner.
Workshopurile vor fi susținute live, ȋn format fizic, ȋn București, ȋntr-o locaţie care va fi confirmată participanţilor. Ȋnscrierile se fac pe platforma www.Teamology.ro.
Despre Teamology Institute
La ȋnceputul anului 2022, Raluca Răschip și Cosmin Alexandru au fondat Teamology Institute, prima companie specializată în dezvoltarea de echipe performante, cu scopul de a obține eficacitate organizațională și ȋși centrează eforturile pe echipă, ca unitate de lucru, folosind o abordare științifică. Compania oferă programe de dezvoltare individuală sau de echipă. Scopul este transformarea echipelor, a liderilor și a organizaţiei ca echipă de echipe.
Cosmin Alexandru, co-fondator Teamology Institute, este consultant în transformarea echipelor și organizațiilor. În același timp, este Decan și co-fondator al The Entrepreneurship Academy, prima facultate de antreprenoriat din România și din Sud-Estul Europei, precum și lector în cadrul programului de Executive MBA al „Maastricht School of Management” din București.
Raluca Răschip, co-fondator Teamology Institute, este consultant ȋn transformarea echipelor, Head Coach si Team Coach la facultatea de antreprenoriat The Entrepreneurship Academy.
Contact:
Teamology Institute
Raluca Răschip, Co-fondator, raluca@teamology.ro
Cosmin Alexandru, Co-fondator, cosmin@teamology.ro
www.teamology.ro
-
Madalina Nitu
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- PRESSENCE COMMUNICATIONS AND BRANDING
-
Pagina contact: Contact NITU MADALINA DANIELA PFA