Balciul Anual de 'Sfanta Maria Mica la Bals'

Bals - 8 septembrie 2008

Comunicat tip General in Administratie Publica

Sarbatoare la Bals

In fiecare an, in orasul Bals , in ziua de 8 septembrie se organizeaza 'Balciul de Sf. Maria Mica'. De aceasta data pregatirile pentru ca acest eveniment sa se desfasoare in conditii optime au inceput mai devreme. Investitiile facute anul acesta pentru amenajarea spatiului din targ au ajuns la peste 50.000lei si au constat in refacerea punctului administrativ, montarea unui punct electric trifazic si jardiniere urbane de flori. Inca din data de 15 august angajatii Serviciilor Sere-Spatii verzi si Piete si Targuri si Oboare au intrat in 'priza' si au varuit gardurile, au vopsit aleile,au reparat podul si parcarea, au refacut poarta si au inlocuit sigla de la intrarea principala, au dat drumul la apa , s-a gazonat spatiul din fata targului si au betonat si nivelat spatiul pentru a pregati sosirea agentilor economici. De asemenea, cu ajutor din partea primariei, s-a latit aleea dintre spatiile de distractii, intrucat era foarte ingusta si de fiecare data s-a circulat foarte greu prin zona respectiva. Concomitent cu lucrarile de igienizare si amenajare, s-a facut si delimitarea spatiile destinate locurilor de joaca, de distractii si unitatilor de alimentatie publica. 'Joi a avut loc impartirea. Agentii economici care au inchiriat si anul trecut si-au pastrat locurile, iar ce a ramas am impartit si celorlalti, nou-veniti. Sper ca toata lumea sa fie multumita. Deja am facut incasari de 12.000 de lei si urmeaza sa mai primim pana la sfarsitul balciului inca 7.000 de lei', a declarat Furtuna Ioan, seful Serviciului Piete Targuri si Oboare. Preturile pentru spatiile inchiriate au ramas aceleasi ca anul trecut. Astfel, pentru spatiile mai mari, parcurile de distractii si unitatile de alimentatie publica, servicul percepe o taxa de 5lei/mp/zi.
Primarul orasului Bals, Madalin Teodosescu, ii invita pe toti balsenii si cetatenii din localitatile limitrofe orasului sa participe la Balciul Anual de Sfanta Maria Mica, sa vina sa se distreze, sa serveasca renumitii mici si sa-si stinga setea cu o bere, mai ales ca anul acesta, ca o noutate va avea loc si un spectacol de dansuri populare la care va participa ansamblul profesionist “Plaiurile Oltului” din Slatina

C. POPESCU

Despre Primaria Bals

Primaria Bals
Primaria orasului Bals
Compartimentul Relatii Publice
Insp. Cristian POPESCU
primaria@bals.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-bals/balciul-anual-de-sfanta-maria-mica-la-bals