Ajutoare umanitare pentru comuna suceveană Udeşti

Falticeni - 20 august 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Fisiere atasate:

1621-foto11.jpg 1621-foto15.jpg

Primăria Municipiului Fălticeni, prin comandamentul instituit în cadrul Inspectoratului local de Protecţie Civilă, a ajutat ieri comuna suceveană Udeşti cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi binale (ferestre).

Ajutoare umanitare pentru comuna suceveană Udeşti

Ajutoarele în valoare de 150 milioane de lei, reprezintă contribuţia fălticenenilor care au donat din puţinul lor, persoanelor care au avut de suferit în urma inundaţiilor înregistrate la sfârşitul lunii iulie a.c. Comuna Udeşti este una dintre cele mai afectate localităţi din judeţul Suceava. Între 31 iulie şi 2 august, ploile abundente au afectat un număr de 250 de locuinţe. În calitate de preşedinte al Comisiei de apărare împotriva dezastrelor, primarul comunei Udeşti, Mihai Morariu, a preluat de la şeful Protecţiei Civile Fălticeni, cele 613 kg de alimente, 806 kg îmbrăcăminte – încălţăminte şi ferestrele donate de un atelier de tâmplărie.
Centrul de donaţii înfiinţat prin dispoziţia primarului Vasile Tofan va rămăne deschis în continuare şi pentru alte persoane fizice şi juridice care vor să-i sprijine pe cei care se confruntă cu greutăţi pricinuite de vicisitudinile naturii.

Despre Primaria Municipiului Falticeni

Mass-media
ref. Alexandru Mitu

massmedia@falticeni.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-falticeni/ajutoare-umanitare-pentru-comuna-suceveana-udesti