BIRLIC 100 – Majestatea sa, actorul!

Programul centenar a fost găzduit de Galeria Oamenilor de Seamă şi a constat în expuneri pe marginea peronalităţii marelui actor, o expoziţie de fotografie şi vizionarea unor filme reprezentative pentru viaţa artistică a sărbătoritului: „Bădăranii”, „Două loturi” şi „D’ale carnavalului”.
Tot cu acest prilej, Primăria Municipiului Fălticeni a editat şi publicat o „Foaie eveniment”, în patru pagini, intitulată „Birlic 100 - Majestatea sa, actorul!”, cuprinzând restituiri din arhiva Galeriei Oamenilor de Seamă.
Salile Galeriei Oamenilor de Seama au fost arhipline, elevi, profesori, reprezentantii institutiilor locale de cultura si oficialitati (primarul Vasile Tofan, deputatul Romica Andreica, subprefectul Alexandru Baisanu, directorul Directiei de Cultura Suceava - Emil Ursu).

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905 la Fălticeni, în familia unui negustor de pe strada Pîrîul Tîrgului. A absolvit în anul 1924 cursuile Liceului „Nicu Gane” – prima promoţie. Întemeietorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, scriitorul Eugen Dimitriu, îşi aminteşte în cartea „Oraşul Muzelor”, că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia... Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea < şăcătură >. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă.”.
La dorinţa familiei se înscrie la Drept, în Cernăuţi, în paralel, până a-şi lua licenţa face figuraţie la Teatrul Naţional, Remarcat de directorul Dragoş Protopopescu, este distribuit în comedia „Musca spaniolă” de Arnold şi Bach. În urma succesului repurtat este angajat. Mai greu îi va fi să fie admis la Conservator („eram peltic şi scuipam când vorbeam”), peste ani aceste defecte vor fi jucate cu efect şi garantat.
La Cernăuţi îşi cucereşte simpatia publicului. Rolul Dandanache din „Scrisoarea pierdută” stă mărturie în acest sens.
În 1933, este adus la Bucureşti de către Sică Alexandrescu şi Ion Iancovescu, şi timp de un deceniu joacă pe scenele diverselor companii particulare.
Numele i se trage de la o piesă omonimă, de Arnold şi Bach, localizată în nordul Moldovei, pe erou botezându-l Costache Perjoiu, zis Birlic... din Fălticeni. La cererea generală a publicului, Grigore Vasiliu a fost botezat pentru totdeauna, Birlic.
De aici înainte, izbânzile se ţin lanţ. La Teatrul Vesel, Muşatescu scrie, traduce, adaptează pentru Birlic. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal. Birlic – persoană şi personaj -, este adulat de public oriunde. Birlic a realizat creaţii actoriceşti complexe complexe, uimitoare chiar şi pentru critici, care remarcau capacitatea actorului de a trece din tragic în comic şi invers.
Consacrarea artistică îl impune ca director şi patron de companii teatrale. Legea comunistă a teatrelor din 1947 îl face să reziste în această postură doar un an. Va fi expropriat şi îl regăsim între vedetele „Naţionalului”. Montează cu Sică Alexandrescu „Scrisoare pierdută”, Birlic interpretându-l iniţial pe Dandanache, apoi pe Brînzovenescu.
Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, aşezându-l lîngă Tănase.
Apariţia lui Birlic în Italia 1956, în cadrul festivalului Goldoni a oprit spectatorii care fugeau din grădina în care se juca „Bădăranii” fiindcă ploua torenţial. Publicul a rămas pe loc, ţintuit sub ploaie, hohotind şi aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deşi piesa se juca într-o limbă pe care nu o cunoştea.
Criticii au spus că umorul şi faţa sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internaţională de excepţie, dacă n-ar fi fost prizonieruul unei cinematografii marginale, aservite propagandei de partid. Apariţii în ecranizări, filme – spectacol: „O scrisoare pierdută”, „Două loturi”, „D’ale carnavalului”, „Telegrame”, „Steaua fără nume”.