Peste 300 de artişti la ediţia din acest an a Festivalului Folcloric Naţional “Şezătoarea”

Falticeni - 19 iulie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Sărbătoarea de Sfântu Ilie, începută la mijlocul săptămânii trecute prin deschiderea târgului meşterilor pupulari şi a bâlciului anual, va culmina astăzi (20 iulie) cu Festivalul Naţional Folcloric „Şezătoarea”, ajuns la ediţia a XIII a.

Peste 300 de artişti la ediţia din acest an a  Festivalului Folcloric Naţional “Şezătoarea”

Primăria municipiului Fălticeni, Direcţia pentru Cultură Suceava şi Fundaţia Culturală „Şezătoarea” au depus eforturi pentru ca ediţia din acest an să fie cel puţin la fel de interesantă ca şi acţiunile din anii trecuţi.
Aurel Tamaş şi Grigore Leşe vor fi piesele de rezistenţă ale spectacolului de gală ce se va desfăşura începând cu ora 21. Alături de aceştia, în secţiunea rezervată vedetelor vor mai urca pe scena amenajată în Piaţa „Nada Florilor”, Ansamblul Folcloric „Romanaţi” din Caracal şi Ansamblul folcloric „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Vor participa la o seară autentică de şezătoare: Ansamblul folcloric „Rarăul” – Câmpulung Moldovenesc, Grupul vocal bărbătesc „Bogdana” – Bogdăneşti, Grupul vocal bărbătesc „Flori de măr” – Râşca, Ansamblul folcloric „Şezătoarea” – Fălticeni şi Taraful „Balada” al Casei de cultură din Fălticeni.
Aşa cum a intrat în tradiţia evenimentului, de la orele două ale dimineţii şi până în zorii dimineţii de miercuri, atmosfera de sărbătoarea va fi întreţinută sub genericul „Hora de Sf. Ilie”, de către fanfara din comuna Calafindeşti.
Până la festivitatea de gală, dimineaţa acestei zile este marcată de emoţiile participanţilor la spectacolul concurs „Moştenite din bătrâni”, găzduit de Casa de cultură din Fălticeni şi supervizat de solistul Grigore Leşe în calitate de preşedinte al juriului. Directorul Festivalului, prof. Ioan Ilişescu ne-a informat că în evenimentul de la Fălticeni sunt angrenaţi peste 300 de artişti, cu o largă răspândire geografică.

Despre Primaria Municipiului Falticeni

Mass-media
ref. Alexandru Mitu

massmedia@falticeni.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-falticeni/peste-300-de-artisti-la-editia-din-acest-an-a-festivalului-folcloric-national-sezatoarea