Festivalul Mediaş, cetate medievală la Mediaş

Medias - 14 iunie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

În perioada 25- 26 iunie 2005 Primăria Municipiului Mediaş organizează Festivalul Mediaş, cetate medievală.

Festivalul Mediaş, cetate medievală la Mediaş


Mediaşul este binecunoscut ca făcând parte din salba de burguri medievale care în perioada cavalerilor şi a menestreilor avea parte de o viaţă socială, economică şi culturală aşa cum puţine aşezări din acea vreme se puteau mândri.

Mediaşul era în acele timpuri menţionat în hrisoavele vremii drept unul din cele mai însemnate şapte oraşe transilvane (Siebenburgen), alături de Braşov, Cluj, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa ori Sebeş. Izvoarele istorice vorbesc despre zidirea aşezării Mediesy în anul 1146, fapt care-l propulsează ca fiind cel mai vechi oraş din Transilvania.

Istoria Mediaşului a fost presărată secole de-a rândul de momente remarcabile, recunoaşterea importanţei sale în cadrul principatului transilvan concretizându-se în convocarea la Mediaş, în anul 1547, a Dietei Transilvaniei.

Zidurile oraşului, turnurile sale de apărare, biserica Sfânta Margareta, toate acestea ne vorbesc şi astăzi de o istorie medieşeană bogată în evenimente.

Breslele de meşteşugari, spectacolele ţinute ad-hoc în perioada evului mediu în piaţa centrală a burgului de către trupe de menestrei ambulanţi ori comedianţi, costumele de epocă purtate timp de secole de locuitorii acestor locuri binecuvântate, toate acestea creează parcă şi acum o aură de basm burgului transilvan de pe malul Târnavei.

Anii au trecut, Mediaşul a dobândit odată cu ei o înfăţişare nouă, modernă, în pas cu timpul căruia i se supune, însă aerul medieval rămâne în Mediaş ca o poveste care-i conferă parfumul istoriei, în care trecătorul ce-şi poartă paşii pe străzile pline de amintiri ale Perlei Târnavelor este învăluit pe nesimţite.

În anul 2005, Primăria Mediaş şi-a propus să reînnoade tradiţia medievală a burgului, sărbătorind Zilele Mediaşului prin redescoperirea cântecului, portului şi meşteşugului atât de cunoscut istoriei acestor locuri.

Festivalul Mediaş, cetate medievală 2005 se doreşte a fi poarta pe care să pătrundă în sufletele participanţilor deopotrivă retrăirea basmului medieval şi reclădirea pentru un viitor european a spiritului cultural medieşean.

În timpul festivalului, organizat în perioada 25 – 26 iunie, străzile Mediaşului se vor umple de personaje costumate asemeni locuitorilor medievali ai urbei, meşteşugari veniţi din Vâlcea, Maramureş, Mureş, Suceava, Sibiu, Vrancea, Braşov, Iaşi, Arad, Covasna şi Bucureşti îşi vor arăta măiestria în faţa privitorilor curioşi să desluşească secretele artei populară atât de apreciată pretutindeni, iar muzica medievală va încălzi sufletele celor prezenţi la această sărbătoare.

Cavalerii de Mediaş vor fi prezenţi şi ei, îmbrăcaţi în costume deosebite, conferind astfel festivalului un aer autentic, de tradiţie şi istorie, o istorie demnă, cu care medieşenii se mândresc şi astăzi. Ei vor oferi un întreg spectacol plin de culoare.

Formaţia Phoenix, ( 25 iunie) o legendă vie a muzicii româneşti, un simbol al renaşterii de sine din propria cenuşă, este invitată să încânte auditoriul cu piese binecunoscute şi adulate atât de publicul tânăr, cât şi de cel trecut de prima tinereţe.

Festivalul Mediaş, cetate medievală 2005 invită astfel întreaga comunitate medieşeană, dar şi oaspeţi de pretutindeni, să i se alăture pentru a sărbători în mod unic tradiţia, portul şi spiritul unei perioade înfloritoare a oraşului.

Festivalul Mediaş, cetate medievală 2005 se doreşte a fi un punct de întâlnire şi convieţuire a spiritului actual, modern, cu tradiţia care secole de-a rândul a făcut cinste acestui oraş.

Festivalul Mediaş, cetate medievală 2005 va fi o sărbătoare a tuturor, o întâlnire a muzicii, poeziei, artei şi meşteşugului reunite într-un cadru istoric minunat, sărbătoare care să contribuie la reînnodarea tradiţiei culturale şi spirituale care de-a lungul timpului au făcut cinste acestor locuri.

În 2 iulie 2005, cu ocazia Zilei Mediaşului, dar şi pentru a fi alături de Statele Unite ale Americii la aniversarea Zilei de 4 iulie, Primăria Mediaş va organiza un concert susţinut de Ştefan Bănică jr & band.

Organizator principal al festivalului este Primăria Municipiului Mediaş. Producător executiv: Agenţia de Relaţii Publice PRAXIS din Bucureşti.


Despre Primaria Municipiului Medias

Festival
Antonela Sofia Barbu

ofiter imagine
press@primariamedias.ro