Atestare administratori

Ploiesti - 26 mai 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti prin Biroul Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari a organizat astăzi un nou examen de atestare pentru administratorii asociaţiilor de proprietari.

Atestare administratori

Deşi s-au înscris la atestare 57 de participanţi, 10 dintre aceştia au lipsit, 31 au fost admişi, iar 16 au fost respinşi. Concursul a constat într-o probă orală şi una scrisă axate pe legislaţia din domeniu şi modalitatea de aplicare a acesteia.

Până în prezent, din cei aproximativ 800 de administratori de bloc existenţi în municipiul Ploieşti doar 350 au obţinut autorizarea din partea Primăriei, în ciuda faptului că data limită pentru susţinerea acestui concurs a fost, conform legii, 31 martie 2004.

Cei care nu se prezintă să susţină aceste examene riscă o amendă cuprinsă între 1 şi 10 milioane de lei. Pentru a evita această situaţie administratorii asociaţiilor de proprietari trebuie să depună un dosar de înscriere la atestare la Biroul Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari, unde le poate fi pusă la dispoziţie şi tematica necesară susţinerii examenelor.

Pentru cei 350 de administratori, care au fost declaraţi admişi la examene, Primăria municipiului Ploieşti organizează o festivitate de acordare a atestatelor în data de 03 iunie 2004, la Casa Sindicatelor, începând cu ora 14.00.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/atestare-administratori