Evocare Mihai Eminescu
Ploiesti - 14 ianuarie 2005
Comunicat tip General in Administratie Publica
Primăria municipiului Ploieşti în colaborare cu Prefectura judeţului Prahova, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar organizează o acţiune de evocare a poetului Mihai Eminescu, sâmbătă, 15 ianuarie 2004, la ora 11.00, la monumentul poetului situat în centrul oraşului.

Manifestarea, prilejuită de aniversarea a 155 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, va include susţinerea unor alocuţiuni de către prof. dr. Ieronim Tătaru – redactor şef al revistei „Axioma” şi de către elevii Colegiului Naţional „I.L.Caragiale”, Ioana Bidilică şi Iuliana Ungureanu.
De asemenea, grupul coral al Şcolii „Mihai Eminescu” şi actriţa Otilia Pătraşcu vor susţine un microrecital muzical-literar intitulat „Dor de Eminescu”.
În finalul acţiunii cei prezenţi vor depune flori în memoria marelui poet.
Despre Primaria Municipiului Ploiesti
Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829
[email protected];[email protected]